Autorităţile locale vor să înceapă în sfârşit lucrările la cel mai mare parc din oraş, lăsat în paragină de scandaluri. Proiectul costă aproximativ două milioane de euro şi totul depinde de bugetul local care se dezbate în aceste zile.
Anul 2009 a fost un an bun pentru parcurile din oraş. S-au renovat cinci spaţii mari, printre care Parcul Uzinei, Parcul Bihor (primul parc de picnic din oraş), dar şi Parcul Clăbucet. Anul acesta se anunţă însă dezastruos. Chiar dacă bugetul este încă învăluit în mister, reprezentanţii primăriei sunt pesimişti. „Până nu se ştie bugetul, nu putem spune ce facem. Oricum, nu va fi bine deloc”, a spus Vasile Ciupa, şeful Direcţiei de Mediu din Primăria Timişoara.
Viceprimarul responsabil pe problemele de mediu este mai optimist şi crede că, în 2010, se vor reface cinci parcuri, fără a şti care vor fi acestea. „Vrem să terminăm şi proiectul de la Zoo, acea clădire multifuncţională”, a spus Adrian Orza. Singura veste bună care vine de la primărie este pentru Parcul Copiilor. Sunt semne că acesta va intra în sfârşit în lucru.
Zona poveştilor şi a zborurilor
Lucrarea de la Parcul Copiilor este în stadiul de organizare a licitaţiei pentru proiectul tehnic. Potrivit şefului Direcţiei de Dezvoltare din Primăria Timişoara, Aura Junie, care gestionează proiectul, parcul va fi destinat copiilor de toate vârstele. „Vor fi mai multe zone tematice: zona poveştilor, a zborului, a lacurilor şi zona jocurilor pe iarbă”, a explicat Junie.
Aceasta a spus că pe fiecare zonă în parte copiii se pot juca în mod diferit. „În zona zborurilor, spre exemplu, vor fi multe jocuri de căţărat. În zona lacurilor, vor fi pietricele în apă, care atunci când vor călca cei mici pe ele vor stropi”, a mai spus Aura Junie.
Proiectul cuprinde şi o cofetărie pentru celebrarea zilelor de naştere. „Iarna va fi închisă cu geamuri, ia