Micuţa Eliza, fiica Adrianei Iliescu, femeia care în 2005 a devenit cea mai vârstnică mamă din lume, a fost sărbătorită astăzi la maternitatea Giuleşti, acolo unde a venit pe lume în urmă cu cinci ani.
„Sărbătorim, ca în fiecare an, la Giuleşti, pentru că Eliza este şi a lor. Doctorul Bogdan Marinescu, care m-a ajutat să am copilul la vârsta de 67 de ani, este naşul Elizei, aşa că pe ea o mai cheamă şi Bogdana, dar şi Maria, în amintirea mamei mele”, ne-a spus, fericită, mămica de 72 de ani.
Vezi aici galerie foto
A recitat poeziile compuse de mama ei
La ora 11.30, în amfiteatrul maternităţii, atât sărbătorita, împreună cu mama ei, cât şi naşul, prof. dr. Bogdan Marinescu, erau prezenţi la aniversare, în mijlocul prietenilor. Micuţa Eliza purta o rochiţă albă, lungă şi o vestă tivită cu blăniţă, iar mama ei era îmbrăcată într-un deux-piece elegant şi cu cizme roz. Foarte vioaie şi veselă, Eliza părea o vedetă în miniatură: nu s-a intimidat nicio clipă şi s-a bucurat din plin de petrecere. La îndemnul mamei, a recitat patru poezii, „Bradul” de Alecsandri şi „Povestea Codrului” de Eminescu, dar şi două creaţii personale ale Adrianei Iliescu.
Apoi s-a dus să vadă ce cadouri a primit. A fost încântată de cariocile uriaşe şi de păpuşile Barbie, ca şi de cele două torturi, unul din partea mamei şi cel de al doilea, pe care scria „Să trăiască mereu minunata Eliza şi mama ei!”,oferit de naşul său. Cele 12 cărţi din Colecţia Disney, pe care Eliza le-a primit în dar de la ziarul „Adevărul” au bucurat-o în mod deosebit şi chiar a răsfoit câteva dintre ele, împreună cu alţi doi copii, Bogdan şi Alexandru, nepotul naşului.