Aproape 300 de persoane rămân fără locuri de muncă, în următoarele săptâmâni. Anul trecut, 6.346 de brăileni au solicitat indemnizaţia de şomaj după ce şi-au pierdut locul de muncă. 899 de persoane au beneficiat de servicii de preconcediere, mai puţin de jumătate dintre aceştia reuşind să se angajeze.
Valul concedierilor individuale şi colective continuă. Aproape 300 de persoane vor rămâne în perioada următoare fără un loc de muncă ca urmare a disponibilizărilor colective de personal.
Patru angajatori ale căror firme desfăşoară lucrări de construcţii clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, lucrări de construcţii a proiectelor utilitare pentru fluide, fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii şi din comerţ se văd nevoiţi din cauza crizei economice să concedieze 288 de angajaţi cu domiciliul în Brăila.
2009, număr record de şomeri
Bilanţul anului trecut este sumbru. "În anul 2009 au intrat în evidenţa agenţiei ca urmare a disponibilizărilor curente şi colective de personal 6.346 de persoane care au solicitat acordarea indemnizaţiei de şomaj, conform prevederilor legale în vigoare. Dintre aceştia 18,4 % au intrat în atenţia noastră ca urmare a concedierilor colective", a precizat Simona-Ely Chioibaş, director coordonator AJOFM.
Anul trecut 31 de angajatori au anunţat disponibilizarea colectivă a unui număr de 1.522 de persoane din care însă, au fost concediate efectiv 1.172 de persoane cu domiciliul stabil în judeţul Brăila.
Servicii de preconcediere şi de mediere a muncii
Doar 889 de brăileni au beneficiat de servicii de preconcediere oferite de Agenţie. Dintre aceştia 24,6 % au reuşit să reintre pe piaţa muncii, unii în 30 de zile de la data disponibilizării, alţii au intrat în programele de formare profesională.
"Prin programul de ocupare a forţei de muncă, adoptat de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de