O echipă internaţională de medici realizează, astăzi, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal (IUTR) din Cluj-Napoca, două operaţii în premieră est-europeană, de prelevare de rinichi de la donatori sănătoşi şi transplant la pacienţi bolnavi, intervenţiile fiind făcute cu ajutorul unui robot medical, potrivit Mediafax.
Şeful IUTR, Mihai Lucan, a declarat, într-o conferinţă de presă, că cei doi pacienţi care vor primi câte un rinichi de la rude suferă de insuficienţă renală şi fac dializă din 2009. Este vorba despre o fetiţă de 14 ani, din Iaşi, care va primi un rinichi de la mama sa şi de o femeie de 31 de ani, din Petroşani, care primeşte un rinichi de la soacra sa. Ambele paciente fac dializă din anul 2009, a precizat Lucan.
O operaţie dificilă
Echipa de medici urologi care efectuează operaţiile are în componenţă medici clujeni, dar şi străini, de la Universitatea americană din Lo Angeles - California (UCLA) şi de la un institut renal din Barcelona.
"Se vor face la IUTR două operaţii în premieră naţională şi est-europeană, de recoltare de rinichi pentru transplant şi apoi de transplant la pacienţii bolnavi, făcut cu ajutorul unui robot medical Da Vinci cu patru braţe. Mai sunt două centre în Europa care fac astfel de operaţii, la Paris şi Barcelona”, a precizat Lucan.
Acesta a explicat că operaţia este dificilă pentru că se va scoate un organ sănătos din organism, rinichiul, care trebuie să aibă toate funcţiunile necesare, astfel încât în momentul transplantării să funcţioneze fără probleme.
Avantajele unei intervenţii cu ajutorul robotului medical constau în faptul că externarea se face mai repede decât după o operaţie clasică, precizia este mult mai mare, iar pierderile de sânge sunt mult mai mici.
O astfel de operaţie durează aproximativ trei ore, iar pacienţii ar putea