- Cultural - nr. 461 / 16 Ianuarie, 2010 Trimiteri la personalitatea si la opera lui Eminescu intalnim, de asemenea, si in paginile de Memorii, care acopera perioada 1907-1960. Atunci cand face portretul mamei sale, in capitolul Primele amintiri ne vorbeste despre dragostea acesteia pentru lectura si mentioneaza ca existau in biblioteca lor "cateva carti de capatai: Psaltirea, Anna Karenina sau Poeziile lui Eminescu". Asadar, chiar din anii copilariei, Eliade va lua cunostinta de opera eminesciana, careia ii va pastra un cult deosebit intreaga sa viata. Cea dintai calatorie culturala a lui Eliade are loc in 1927, in Italia; aici intalneste personalitati insemnate ale culturii italiene a timpului, incepand cu Giovanni Papini. Intalnindu-l pe Vittorio Macchioro, specialist in domeniul misterelor religioase, Eliade va discuta entuziasmat atat despre scriitorii in voga in acel moment in Italia, cat si despre personalitati semnificative ale culturii romanesti: "Despre Iorga, despre Parvan, despre Eminescu". (p.233) In capitolul Omul fara destin... Mircea Eliade evoca o interesanta discutie pe care a avut-o cu profesorul de filozofie Nae lonescu pe tema locului si rolului in societate al Universitatii, in care sustinea ca ele trebuie sa se extinda mult mai mult in societate, ca universitarii trebuie sa fie prezenti prin multiple laturi ale activitatii lor in societate. In acest context, intre exemplele pe care le alege este cel al lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu care: "a fost un mare si fecund gazetar, cel mai mare dupa Eminescu" (p.248); asadar Eliade il considera pe Mihai Eminescu cel dintai ziarist, din punct de vedere valoric, al celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea. (p.248) Intre nelinistile tanarului Eliade este si faptul ca opera este conditionata de factorul timp si atunci simte, ca de altfel in intreaga viata, o dramatica criza a timpului. Vorbind des