Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Hănescu: „Doctorii mi-au dat şanse mari de refacere“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 ianuarie 2010 ·

Victor Hănescu s-a accidentat în timpul Cupei Hopman, examenele medicale arătând că românul a suferit o ruptură fibrilară la adductorul stâng în meciul cu Tommy Robredo. Ajutat de un fizioterapeut austra­lian, Victor Hănescu, cel mai bun tenismen român la ora actuală este optimist că va participa la primul tur­neu de Mare Şlem din an.

Victor Hănescu a reuşit în 2009 să facă cel mai bun an al său, urcând până pe cea mai înaltă treaptă a carierei, poziţia 26 în clasamentul mondial. Bucureşteanul nu s-a mulţumit cu atât şi şi-a promis ca anul acesta să intre în Top 20. Pentru aceasta, s-a dus la Iaşi unde timp de două săptămâni a făcut pregătire fizică cu un profesor specialzat, urmată de alte şapte zile în Cipru.

Începutul de sezon avea să se anunţe unul productiv pentru român. Participant pentru prima dată la Cupa Hopman, singura competiţie dedicată dublului mixt, unde participanţii vin doar pe bază de invitaţii ale organizatorilor, Victor, alături de Sorana Cîrstea, a reuşit să se impună în faţa reprezentanţilor gazdelor, Samantha Stosur şi Lleyton Hewitt, cu 2-1.

A urmat partida cu Spania, pe care „Hane" a trebuit să o abandoneze din cauza unor dureri. Diagnosticul medicului: ruptură fibrilară la adductorul stâng. „M-am ales cu astea din cauza oboselii acumulate la partida cu Australia. Nu am vrut să mai forţez la Cupa Hopman pentru a încerca să mă refac până la Australian Open", a spus tenismenul.

Încurajat de doctori că accidentarea sa poate avea remedii rapide, Victor este optimist că nu va rata participarea la primul turneu de Mare Şlem din an. „Medicii mi-au dat şanse mari de refacere până la 18 ianuarie când va începe turneul. În plus, lucrez cu un fizeoterapeut australian foarte bun, care i-a tratat şi pe alţii", a completat el.

Nu va juca cu Sorana la Australian Open

Chiar dacă au făcut un meci foarte bun împotriva Australi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 58 minute
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum 45 minute
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°