Poate că ăsta este destinul românilor. Să nu gândească niciodată cu creierul, ci întotdeauna cu stomacul. Să nu planifice nimic, ci să improvizeze pe moment. Să nu muncească, ci să vrăjească. Pe scurt: nişte artişti! Suntem o naţiune de artişti! Nu mă credeţi? Cercetaţi arhivele Ministerului Finanţelor. Veţi afla că aproximativ jumătate de milion de oameni sunt plătiţi în ţara noastră pe baza drepturilor de autor. Să spunem doar că mai avem vreo patru milioane �
Poate că ăsta este destinul românilor. Să nu gândească niciodată cu creierul, ci întotdeauna cu stomacul. Să nu planifice nimic, ci să improvizeze pe moment. Să nu muncească, ci să vrăjească. Pe scurt: nişte artişti!
Suntem o naţiune de artişti! Nu mă credeţi? Cercetaţi arhivele Ministerului Finanţelor. Veţi afla că aproximativ jumătate de milion de oameni sunt plătiţi în ţara noastră pe baza drepturilor de autor. Să spunem doar că mai avem vreo patru milioane şi ceva de oameni care muncesc şi ne vom face o imagine concretă despre „industria“ românească de creaţie.
Care este imaginea unui român? Neamţul e organizat, italianul este un estet, francezul este cult... Avem numeroase şabloane cu care operăm atunci când ne gândim la diverse popoare. Generalizarea este nesănătoasă, iar şabloanele respective sunt uneori nedrepte. Cu toate astea, situaţia ajută de multe ori la promovare.
E ca o poreclă care-l umanizează pe purtător şi îl face mai simpatic pentru cei cu care intră în contact. De aici şi conceptul deja bine cunoscut al brandului de ţară.
Românul este hoţ! Ăsta-i primul lucru care-mi vine în minte când mă gândesc la conaţionalii mei. De la micul hoţ care fură câte un ou când nu-l vede nimeni până la marele hoţ care fură ditamai boul, toţi au în comun apetitul pentru a-şi însuşi ce nu le aparţine. Probabil că 50 de ani de comunism au lăsat şanţuri adânci în creierele tuturor
