Un băiat de opt ani din New Jersey, Michael Winston Hicks, este percheziţionat de fiecare dată cînd călătoreşte cu avionul pentru că numele său este pe o listă a persoanelor asociate teroriştilor care trebuie atent supravegheate.
CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV/ Poliţia lansează o ipoteză şocantă: Terorişti la CFR!
Primul incident a avut loc când mama lui a vrut să îl urce într-un avion din Florida. Personalul de securitate i-a spus că numele fiului ei "este pe listă" şi ofiţerii care asigurau paza pe aeroportul Newark l-au dat jos pe Mikey. Băiatul avea doi ani.
Potrivit The Times, tatăl băiatului este veteran al marinei SUA şi mama lui, Najlah Feanny Hicks, este fotojurnalist. Mama lui a zburat în timpul carierei cu vicepreşedinţi americani şi a cerut ajutorul unui senator american.
Numele lui Michael figurează pe o listă a Guvernului american în care se află 13.500 de oameni care trebuie verificaţi cu atenţie sporită pe aeroporturi.
Peste 80.000 de pasageri inocenţi au reclamat în ultimii trei ani faptul că numele lor au confundate, potrivit The Telegraph.
Un nigerian de 23 de ani a încercat să detoneze în 2009, în ziua de Crăciun un dispozitiv exploziv la bordul avionului Airbus al companiei americane Northwest Airlines, care asigura legătura între Amsterdam şi Detroit. În urma acestui incident, măsurile de securitate pentru toate cursele americane au fost sporite. Tatăl teroristului nigerian avertizase SUA despre radicalizarea fiului său.