* cea mai mare parte din sumă este destinată sectorului zootehnic * la nivel naţional, fondurile repartizate de APIA depăşesc 173 milioane lei * în cursul zilei de marţi, 19 ianuarie, beneficiarii vor avea banii în conturi, susţine conducerea APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că a repartizat centrelor judeţene suma de 173,78 milioane lei de la bugetul naţional pentru plata solicitărilor depuse în anul 2009 pentru sectoarele zootehnic şi vegetal, dar şi pentru activitatea de neutralizare a deşeurilor.
Conducerea structurii judeţene a agenţiei a explicat că pentru Brăila alocarea se ridică la aproximativ 5,5 milioane lei, din care majoritatea pentru achitarea formelor de sprijin în sectorul zootehnic.
La nivel naţional, din total, suma de 129,2 milioane lei reprezintă fonduri destinate clasificării carcaselor de bovine şi respectiv porcine, materialului de reproducţie destinat scrofiţelor de reproducţie. Ajutorul este destinat şi producătorilor de pui broiler dar şi producătorilor de ouă consum clasele M, L şi XL. De asemenea, acest sprijin mai este acordat pentru laptele de vacă destinat procesării, aferent cererilor depuse în trimestrul II şi în trimestrul III, cât şi pentru susţinerea familiilor de albine. Potrivit informaţiilor prezentate de APIA Brăila, pentru aceste forme de sprijin alocarea bugetară este de 4,7 milioane lei, inclusiv pentru tranşele la laptele de vacă aferent trimestrelor II şi III.
Revenind la datele la nivel naţional, pentru sectorul vegetal a fost repartizată suma de 40,4 milioane lei. Astfel, pentru EUREPGAP, legume de seră, ciuperci cultivate în spaţii climatizate, legume şi fructe procesate industrial - tomate, mazăre, fasole, ardei, castraveţi, mere, prune, cireşe, vişine, piersici, struguri de masă, ambalaje şi energie electrică şi termică alocaţia bugetar