Revin cu feedback-ul de odinioară pe care ni-l dădeau străinii. Textele de mai jos sunt reproduse din cartea la care promiteam să revin – “Firea românilor”, un amplu eseu de filosofie politică sub coordonarea dr. Daniel Barbu.

Conrad Iacob Hildebrandt, diplomat şi predicator protestant suedez, la 1656:

“Aceşti români de rînd, de condiţie servilă, sunt aplecaţi spre hoţie şi tîlhărie, de aceea sunt pedepsiţi aspru în Transilvania şi traşi de obicei în ţeapă, astfel că se pot vedea aproape înaintea tuturor oraşelor, tîrgurilor şi satelor ţării astfel de spectacole îngrozitoare. Faţă de moartea prin ţeapă sau par, ei merg bucuroşi la spînzurătoare cînd sunt osîndiţi, spunînd că şi Hristos mîntuitorul lor a fost spînzurat pe cruce.”

Petru Bogdan Baksic, episcop catolic, călător în Moldova, 1640:

“Preoţii sunt ignoranţi. Oficiază în limba slavonă a Sf. Chiril. Călugării şi preoţii români citesc şi slujesc în limba slavonă, cu slovele Sf. Chiril şi nu înţeleg nimic din ceea ce citesc; sunt foarte puţini acei care înţeleg ce citesc...”

“Am văzut că atunci cînd vine cineva pentru vreo pricină, soţ contra soţiei sau soţie contra soţului sau paroh contra laic etc, el (episcopul) rezolvă repede pricina, fără a ţine seama nici de canoane, nici de concilii sau de autorii care ne învaţă să judecăm drept. Şi pe care-l găseşte vinovat, îl bagă imediat la închisoare şi-l bate ca pe animale, uneori cu propria lui mînă (bătaia e ruptă din rai, nu? – n.m.), fără a păzi preceptul care zice “cei care lovesc…” şi apoi ia cît vrea ca pedeapsa pentru vina pe care o are. Cînd vrea să se despartă soţie de soţ şi să desfacă legătura căsătoriei, cum se obişnuieşte la ei pentru cel mai neînsemnat cuvînt, face mai întîi o învoială cu ei: “Cît daţi?” şi după ce a făcut mai întîi preţul, dă voie ca un bărbat să ia altă soţie şi o femeie alt soţ. De asemeni cînd cineva