Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele vor trimite la ITM contractele înainte ca angajaţii să înceapă munca

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 16 ianuarie 2010 ·

Angajatorii care nu trimit contractele de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii unui lucrător riscă amenzi de 1.500 de lei pentru fiecare contract neînregistrat, iar pentru declararea unor date eronate pot primi amenzi de până la 5.000 de lei, a decis guvernul.

Prevederile sunt cuprinse într-o hotărâre elaborată de Ministerul Muncii, care a fost aprobată vineri de executiv, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Muncii.

Actul normativ prevede că angajatorii sunt obligaţi să înregistreze în Registrul general de evidenţă a salariaţilor elementele de identificare a tuturor salariaţilor - nume, prenume, CNP, data angajării, funcţia şi tipul contractului - cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii de către salariat. În acelaşi Registru trebuie înregistrate data şi motivul încetării contractului individual de muncă.

Registrul trebuie transmis la Inspectoratul Teritorial de Muncă cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat şi, ulterior, de către fiecare nou salariat.

Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii prevede că, pentru fiecare contract neînregistrat în Registru anterior începerii activităţii salariaţilor, se aplică o amendă de 1.500 de lei, fără ca valoarea cumulată a amenzilor să depăşească 20.000 de lei. Pentru completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor cu date eronate se vor aplica amenzi de 3.500 - 5.000 de lei.

Prevederile hotărârii aprobate vineri de guvern vor intra în vigoare la zece zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.

Angajatorii care nu trimit contractele de muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii unui lucrător riscă amenzi de 1.500 de lei pentru fiecare contract neînregistrat, iar pentru declarare

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 49 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 20 minute
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 58 minute
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 4 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Războiul comercial SUA-Europa. Donald Trump amenință că va impune taxe de 200% pentru alcoolul din UE

Ziare.com acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a amenințat că va impune taxe de 200% la vin, șampanie și alte băuturi alcoolice din Europa. Potrivit acestuia, va face un astfel de pas dacă UE nu va anula taxele de 50% la whisky-ul american, care este un răspuns

Cei cinci vecini europeni ai Rusiei, Polonia, Finlanda şi ţările baltice, se ”apropie” de o retragere din Convenţia de la Ottawa, tratatul împotriva minelor antipersonal

News.ro acum o ora
Polonia, cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - şi Finlanda, care se învecinează toate cu Rusia, ”sunt aproape” de un acord în vederea retragerii lor din Convenţia de la Ottawa, tratatul care interzice minele antipersonal, anunţă jo

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum o ora
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Bărbat din Galaţi care i-a ameninţat cu moartea pe Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi alţi politicieni, plasat sub control judiciar / Este acuzat de ultraj, dar şi de incitare la violenţă, ură şi discriminare

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Galaţi a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de ultraj, incitare la violenţă, ură şi discriminare, după ce a postat pe TikTok mai multe videoclipuri, fotografii şi mesaje prin care i-ar fi ameninţat cu moartea pe premierul M

Vremea

București
acum

18°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

10°/20°
Iasi
acum

19°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/14°