Sînt praf. Am recitit în ritm alert publicistică, fragmentariumul, corespondenţa unui tip incredibil de… Să-i zic melancolic, cum o face el? Nu, e distrus, rupt de muncă, înveninat de prea mulţi adversari, frustrat de faptul că nu poate scrie, agresiv peste poate de la o zi la alta din motive pe care nu le mai înţelegem, generate în ritmul ştiut de viscerele presei, un om al trecutului pentru că e prea înfipt în context sau un megavizionar atunci cînd îşi descrie propria nefericire.
Ce-am vrut să fac:
- a început ca un joc, chestia cu blogul. Dar m-a răpus cantitatea de venin, depresie, tristeţe. O să citesc Coşbuc vreo 3 zile după experienţa asta.
- am ales să prezint Eminescu muncitorul. A scris imens în nefericitul ăla de ziar. Şi-a mîncat sănătatea repetînd şi tot repetînd atacuri la “Românul”, la străinii care ne distrug etc.
- toţi uităm cît a muncit omul ăsta. Există o majoritate zdrobitoare care văd în Eminescu un soi de băiat cretinel care o ardea la rece “sara pe deal”
- Iniţiativa a fost citată de multă lume. Şi le mulţumesc: realitatea.net, tolo.ro, capital, thinkoutsidethebox şi alţii. N-au făcut trafic, nu s-a comentat prea mult, a fost doar o idee care atrage atenţia şi mişcă puţin retina în sens invers sensului de lectură obişnuit. Sper, cel puţin.
- I-am pus textele azi împreună cu critici ale unor contemporani lui Eminescu (Al. Grama, d ex.), în subsol. Comentariile de pe blogul său nu au înviat puţin decît cînd una din postări a avut o mică nuanţă rasistă sau sexistă. Şi atît. Spune multe.
- unii critici contemporani ai lui Eminescu din subsol au fost şi apostrofaţi de criticii de după vreun secol jumătate, asta m-a amuzat
- sper că acele cîteva mii de vizite ne-au dus şi spre un Eminescu aşa cum am vrut eu să-l amintesc, de ziua lui. Şi sper că v-a fost de folos şi o astfel de perspectivă, una din miil
