Premierul Kevin Rudd spunea recent că sprijină “o Australie mare”, în replică la rapoartele care arată că până în 2050 am putea ajunge la 35 de milioane. Dacă va fi aşa, va fi ca urmare a numărului mare de imigranţi şi a încurajărilor guvernului de creştere a natalităţii, pentru combaterea îmbătrânirii populaţiei.

O creştere rapidă a numărului de locuitori presupune şi provocări, pe care nu toţi australienii le îmbrăţişează: locuinţe noi, preţuri ridicate în zona imobiliară, competiţie acerbă pentru joburi bune. La care se adaugă şi multiculturalismul, rezultat al imigraţiei, prea puţin pe placul multor australieni. Exporturile bănoase către ţările emergente vor trebui parţial redirecţionate spre consumul intern, ceea ce ne-ar afecta prosperitatea. Ce-i drept, toate acestea nu reprezintă un motiv pentru a respinge din start ideea unei "Australii mari".

Un număr mai mare de locuitori poate fi benefic. Statisticile arată că ţările cu populaţie numeroasă sunt mai competitive în epoca globalizării, iar securitatea naţională se îmbunătăţeşte. (...)

Guvernele iau decizii pentru rezolvarea unor probleme, dar, de multe ori, acestea provoacă alte probleme. Cine poate uita, spre exemplu, apelul fostului ministru de Finanţe Peter Costello către părinţi de a avea trei copii: unul pentru mami, unul pentru tati şi altul pentru ţară? Încurajate şi de unele ajutoarele, cuplurile au făcut mai mulţi copii. Urmarea: presiune bugetară.

Deficitul bugetar e în creştere, iar familiile vor fi nevoite să suporte în viitor costuri pe care guvernul nu le va mai putea achita. Imigranţii, mai ales cei calificaţi, sunt o soluţie de combatere a îmbătrânirii populaţiei fără a afecta bugetul.

Numai că ei vor veni şi vor ocupa posturi bine plătite şi vor reactiva prejudecăţile învechite privind străinii care vin şi ne iau locurile de muncă. Indiferent dacă vorbim de imigr