Oricum ai aborda lucrurile, oricât ai întoarce discuţia pe toate feţele şi oricât ai dezbate situaţia, problema câinilor fără stăpân rămâne una nerezolvată. De ani şi ani de zile, câinii aşa-zişi comunitari - deşi, mai degrabă, ar trebui numiţi câini sălbătici, pentru că orice animal nedomesticit şi fără un proprietar se sălbăticeşte - nu reprezintă decât subiect de discuţie.

Ba să fie eutanasiaţi, ba sterilizaţi, ba capturaţi de pe străzi şi adunaţi în adăposturi... Nimic nu se întâmplă însă cu adevărat în realitate. Singurul lucru cert este că ei se înmulţesc peste măsură, lună de lună, an de an. Brăila - şi nu numai, multe alte oraşe fiind în aceeaşi situaţie - se umple încet de câini sălbatici şi de rahatul acestora, care se adaugă celui lăsat de câinii altor "sălbatici" care-şi scot patrupedele la plimbare în faţa blocurilor. Autorităţile nu sunt capabile să întreprindă nimic concret - oricare ar fi măsura aplicată - pentru a aduce oraşul într-o stare de normalitate. Nu am avut deloc norocul de avea un primar care să rămână în memoria colectivă drept omul care a scăpat oraşul de câini. Dacă edilii care s-au perindat până acum în fruntea municipiului n-au putut rămâne în istorie drept oamenii care au făcut din Brăila un oraş european, cred că ne-am fi mulţumit şi cu omul care a rezolvat problema câinilor vagabonzi. N-a fost să fie şi nici actualul primar nu dă semne că ar fi hotărât în această privinţă.

Avem în continuare autorităţi - chiar la nivel naţional - care pun siguranţa câinilor vagabonzi mai presus de siguranţa omului. Dacă oraşele ar fi fost invadate de zeci de mii de lupi, şacali sau alte asemenea animale sălbatice, nimeni nu şi-ar fi pus problema cum procedăm, ci pur şi simplu s-ar fi acţionat. Câinii vagabonzi sunt din aceeaşi categorie: muşcă şi atacă oamenii în haită, inspiră teamă şi sunt extrem de periculoşi. Nu e vorba des