…stiu ca n-o sa ma creada multa lume, dar trebuie sa o mai spun o data: Voxpublica chiar asta este (era) - un spatiu public, fara director, fara redactor-sef, in care marea majoritate a oamenilor nu se cunosc intre ei, nu s-au vazut niciodata, nimeni nu le spune niciodata ce sa scrie, cand sa scrie, sau cat sa scrie. E, in mediu virtual, tot ce poate fi mai aproape de o agora din vechime, in care atenienii erau egali in fata legii (iso-nomia) dar nu autonomi (auto-nomos = a-ti da singur legea). Se aflau la o masa care ii apropia si ii tinea la distanta in egala masura. Ideal vorbind, cel putin, cu totii ar trebui asadar sa respectam niste reguli nescrise si nespuse. Pentru ca asa se cade. Asta inseamna cumsecadenia. Buna crestere. Respect fata de legile nescrise.
Ca uneori n-o facem, nu-i de mirare. Nimeni nu e perfect. Uneori ne mai incaieram intre noi, uneori ne mai scoatem ochii mai mult sau mai putin subtil. Dupa cum nici la greci armonia nu era perfecta – ba dimpotriva – asa si aci, pe Voxpublica. Exista rivalitati, invidii, exista dispret si exista aroganta – chiar daca de la distanta, chiar daca PNV, ca la pocker (pe nevazute, pentru necunoscatori:). E de inteles. Exista oameni de stanga si oameni de dreapta. Exista femei si barbati, doctori si artisti si jurnalisti si scriitori si te mai miri ce. Noi aici aveam de toate, si noroi si stele. Pana mai ieri.
Nu stiu cine a venit cu ideea si nici nu vreau sa aflu de teama de a nu fi dezamagit. De ieri incoace, pentru a posta un mesaj/raspuns esti nevoit sa completezi … o rubrica. Nici asta n-ar fi cu totul totului de neinteles. Ca unul care nu se pricepe, inteleg ca daca bati ceva litere distorsionate certifici cumva ca tu esti cel care a citit si raspuns. Aici insa e vorba de cu totul altceva: nu e vorba de Acd34JX; aici ti se da sa scrii o fraza cu sens: “Noi vrem respect!”, “Salvati pianele!”., e
