INEDIT. În plin Centru Vechi al Capitalei, chiar vizavi de secţia de poliţie, îşi face veacul un local purtând patina desfrâului, prin istorie şi aspect. Sursa: Codrin Prisecaru
Două manechine purtând dezabieuri vintage tentante le zâmbesc galeş celor care trec pe strada Şelari, din Bucureşti. Imaginea fetelor din plastic de dincolo de geam, „asortată” cu numele pubului, îi fac pe necunoscătorii locului să zăbovească îndelung în faţa vitrinei.
După ce se dumiresc că Bordello este, de fapt, numele unui bar şic şi nu al unei locante cu căldura şi decadenţa de odinioară, intră atraşi de ineditul tematicii. Sau pleacă amuzaţi de confuzia cărora le-au căzut pradă. „Am fost atras de istoricul clădirii, în alegerea interiorului. Aveam alte idei, dar am aflat că, în imobilul vechi de aproape 300 de ani, a funcţionat odinioară un bordel”, ne explică Bebi Oprea, managerul de la Bordello’s Pub, Restaurant & Lounge.
Nu partea de aspect s-a dovedit cea mai dificilă pentru el, deşi a reuşit să îngemăneze foarte bine imaginea unui bar modern în stil vintage, cu frivolitatea de epocă: „Mai greu a fost să le spun alor mei unde lucrez! Până la urmă, le-am zis că Bordello îl cheamă pe italianul care e patron”.
„P’asta o ştiu de undeva!”
Zeci de fotografii de epocă, înfăţişând femei uşoare de acum zeci şi sute de ani, ornează pereţii pubului inedit din Centrul Istoric al Bucureştiului. „Dar clienţii, în majoritate tineri, sunt mai atraşi de expresivitatea imaginilor, decât de goliciunea lor”, a remarcat Bebi. El reface traseul de altădată al cuplurilor proaspăt formate, pentru o noapte doar, în perioada de sfârşit a secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui următor, în care clădirea devenise un adevărat templu al plăcerilor carnale, contra cost.
Urcăm împreună cu el pe scara circulară din lemn, care