Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haine mai ieftine cu 90%

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 17 ianuarie 2010 ·

SOLDARE. Magazinele vând marfa rămasă cu reduceri considerabile. Astfel, cu 1.000 de lei îţi refaci întreaga garderobă de toamnă-iarnă. Sursa: Arhiva EVZ

După un an de criză, timp în care vânzările au scăzut simţitor, magazinele împrăştie în stânga şi-n dreapta oferte cu reduceri de preţ până la 90%.

De ieri, a început oficial sezonul soldurilor. Cei care au răbdare, îşi pot schimba garderoba cu maximum 1.000 de lei. În prima zi, interesul a fost mare. Un tătic bulversat de agitaţia din magazinul Unirea îşi trage copila de 3 ani afară din magazin: „Vino, fată, că e prea aglomerat aici”. Soţia a rămas înăuntru, îmbiată de reducerile de 30-70%. „Iniţial, am zis să ieşim la o plimbare. Am intrat să ne mai încălzim, dar cu toate preţurile astea mici, n-ai cum să ocoleşti magazinele”, măr turiseşte aceasta.

Vouchere şi accesorii cadou

La intrarea în Unirea, unul dintre angajaţi oferă trecătorilor jumătate de coală A5, pe care scrie mare „Soldare! Pentru tine, -50% în perioada 15 ianuarie- 28 februarie 2010 şi vei avea o surpriză”.

În aproape toate magazinele de brand din incinta magazinului, strategiile de marketing sunt atent puse la punct, din vânzările produselor permitându- şi să îi ofere un bonus cumpărătorului, fără ca profitul să le fie afectat. Spre exemplu, pentru cumpărăturile mai mari de 300 lei, clientul primeşte un voucher de 25 de lei şi un accesoriu cadou, care poate fi o pereche de mănuşi, un fular sau o şapcă.

Croitorii de lux nu fac reduceri

Sezonul de reduceri, care ţine între 15 ianuarie-15 martie 2009, „este cu două tăişuri în România”, a declarat designerul Romaniţa Ivan. Astfel, în condiţii normale de piaţă, produsele care intră în lichidarea de stoc sunt cele care au rămas nevândute peste an din cauza materialelor, a cusăturii, dar şi a preţurilor mari. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°