După o săptămână de lucru, bugetarul Andrei Gheorghe dă raportul.
După ce a părăsit însoritele plaje din Panama, Andrei Gheorghe s-a întors la „cele lumeşti” şi a dat un job privat pentru unul la stat: consilier de imagine la Ministerul Finanţelor.
EVZ: Înţeleg că ai intrat „în pâine” deja şi că eşti, mai nou, angajat al statului român...
Andrei Gheorghe: Da, pot s-o numesc aşa cum ai spus şi tu...
O să te vedem la costum?
N-am nicio problemă, îmi place să mă-mbrac la costum. Convenţiile trebuie respectate. Nu poţi să te duci pe un teren de fotbal şi să te îmbraci în frac. Respecţi obiceiurile locului.
Mai concret, ce faci în această perioadă?
Momentan, lucrez cu oamenii de la biroul de presă pe elaborarea unor si steme de urmărire a traficului, e foarte plicticos ce fac acuma: stabilirea obiectivelor, stabilirea acţiunilor, a calendarului, identificarea mesajelor, partea asta plicticoasă. Săptămâna asta a fost evaluarea oamenilor care lucrează deja, identificarea potenţialului. Am avut un soi de aşteptare, dar realitatea este foarte bună, echipa e bună aici.
Cum e trecerea de la Panama la minister?
Păi, nu e neapărat o trecere de la Panama, ci e o trecere de la privat la Stat. Cred că într-o formă oarecare deja, la privat, ţara românească şi-a dat limitele competenţei, unde în anii ’90 eram inventatorii noului şi cei care construiam noua realitate, în timp privatul s-a transformat într-un mediu care nu mai produce lucruri neobişnuite.
Este foarte interesant de observat apariţia unui segment de funcţionari publici, cam 25-35-40 de ani, care sunt extrem de competenţi, dar care nu reuşesc să-şi impună know how-ul ăsta al realităţii. Mă gândesc că poate tocmai această generaţie va face schimbarea aia de care are România atâta nevoie.
Câţi oameni ai în d