Ca o nucă despicată în două, ca o mamă cu doi copii, ca o inimă frântă pe altarul unei mari iubiri, aşa pare Istanbulul pe harta Eurasiei: jumătate pe un continent, jumătate pe altul, fiecare aşteptând-o, parcă, la nesfârşit, pe cealaltă.
Nu ştiu să existe o mai tulburătoare poveste decât a Istanbulului, oraş în care Europa şi Asia se întâlnesc, virtual, într-o metaforă umană a spiritului care nu cunoaşte frontiere geopolitice. Locaţia unică a Istanbulului nu unifică doar Europa şi Asia, ci şi estul cu vestul, noul cu vechiul, modernul cu tradiţionalul, universalul cu localul. Cultura sa bogată şi fascinantă reflectă sinteza civilizaţiilor diferite care o compun, între care un loc aparte îl are cea europeană. E un un argument de la care s-a plecat atunci când Istanbulul a fost desemnat Capitală Culturală Europeană în 2010, alături de Essen (Germania) şi Pecs (Ungaria).
Istanbul 2010
Titlul de Capitală Europeană a Culturii a fost creat de Uniunea Europeană în 1985. Capitalele se aleg de către un consiliu internaţional, format din 13 membri, dintre care şase sunt desemnaţi de ţările comunitare, iar şapte de instituţiile Uniunii Europene. Candidaţii trebuie să satisfacă trei criterii principale: să răspundă valorilor europene, să întărească, prin susţinere publică, relaţiile dintre ţările Uniunii şi să pună în lumină rolul oraşului în formarea şi dezvoltarea culturii în Europa. Candidaţii au, totodată, datoria să prezinte un program cu un impact pe termen lung care să contribuie la dezvoltarea culturală, economică şi socială a oraşului.
Chiar dacă primirea Turciei în Uniunea Europeană rămâne un subiect politic controversat, iata că, în plan cultural, ea obţine recunoaşterea continentului unit. Este, din păcate, ultimul an când se mai foloseşte formula acceptării unui oraş din afara Uniunii Europene, întrucât, din 2011, vor f
