Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Voina : „S-au spus prea multe minciuni!“

Publicat in Adevarul, duminică 17 ianuarie 2010 ·

Antrenorul Oltchimului şi al naţionalei României, Radu Voina, iese la atac la adresa adversarilor săi. Voina afirmă că scandalurile legate de posibila sa demitere de la naţională au fost amplificate artificial de declaraţii fără acoperire ale unor oameni din lumea handbalului.

„Adevărul sporturi": Cum aţi resimţit ultimele evenimente petrecute la Oltchim şi la echipa naţională?

Radu Voina: Momentele nu sunt tocmai uşoare, trebuie să fim sinceri, dar asta ne e meseria. E clar că eşecul de la Mondiale le-a marcat greu şi pe fete, dar este capital totuşi că am reuşit să ne calificăm mai departe în Liga Campionilor. Nu va fi deloc uşor în grupele principale, indiferent cu cine vom pica la tragerea la sorţi, de aceea nici nu am vreo preferinţă.

Vizitiu a jucat excelent în ultimele meciuri. Vă gândiţi să daţi mai mult credit pe viitor unor jucătoare care nu au fost la Mondiale?

Patricia este o jucătoare de mare perspectivă, dar care nu face alteva decât să îşi facă datoria pentru club. Orice fată din lot trebuie să aibă această mentalitate. Din păcate, Ardean şi Neagu sunt două piese de bază, greu de înlocuit. Cristina a început deja alergările uşoare, dar va intra pe teren doar când va fi aptă sută la sută pe plan psihic şi fizic, nu trebuie să o forţăm deloc.

Credeţi că prezenţa masivă a jucătoarelor de la Oltchim în naţională poate fi una nocivă?

Una dintre cauzele principale ale eşecului din China a fost, într-adevăr, lipsa unui fond real de jucătoare de mare valoare care să poate îndeplini un obiectiv îndrăzneţ, cum ar fi obţinerea unei medalii la Mondiale. Eu am spus clar în faţa Comisiei Tehnice că dispunem în ţară doar de 15 jucătoare de valoare certă, dar şi aşa am fost foarte indulgent. Cred sincer că numărul handbalistelor de top din România ajunge pe la nouă, maximum zece!

Aţi fost contestat vehement la ultimele me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 52 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Un recrut ucrainean a împuşcat mortal doi superiori, în timpul unui antrenament. Tensiuni mari provocate de mobilizarea obligatorie

Adevarul acum 24 minute
Un recrut din armata ucraineană a împuşcat mortal doi instructori militari asupra cărora a deschis focul în timpul unui antrenament, au anunţat joi autorităţile ucrainene.

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 24 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°