Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haiti ar trebui sa se pregateasca si pentru alte seisme majore

Publicat in Ziare.com, duminică 17 ianuarie 2010 ·

Haiti si tarile invecinate ar trebui sa se pregateasca si pentru alte seisme majore, spun oamenii de stiinta la doar cateva zile dupa ce un cutremur a devastat tara luand 50.000 de vieti.

Paul Mann, un cercetator din cadrul Institutului pentru Geofizica a Universitatii Texas din Austin avertizeaza ca riscul unor cutremure devastatoare nu a trecut, relateaza AFP.

Potrivit acestuia, seismul ar putea fi un semnal ca vor mai urma si altele, la fel de puternice. Din fericire insa, in zona de maximum pericol se afla doar doua centre care cumuleaza populatie: Port-au-Prince si Kingston, in Jamaica. Si Republica Dominicana se afla in pericol, aici putand avea loc un seism de 7,5 grade pe scara Richter.

Si Eric Calais, geofizician francez la Universitatea Purdue din Indiana, este de aceeasi parere. De altfel, acesta a avertizat autoritatile haitiene in urma cu cativa ani cu privire la acest pericol, el intalnindu-se chiar cu premierul acestei tari.

In martie 2008, el si Mann au avertizat din nou guvernul ca in scurt timp ar putea avea loc un seism de 7,2 grade pe scara Richter.

Haiti si tarile invecinate ar trebui sa se pregateasca si pentru alte seisme majore, spun oamenii de stiinta la doar cateva zile dupa ce un cutremur a devastat tara luand 50.000 de vieti.

Paul Mann, un cercetator din cadrul Institutului pentru Geofizica a Universitatii Texas din Austin avertizeaza ca riscul unor cutremure devastatoare nu a trecut, relateaza AFP.

Potrivit acestuia, seismul ar putea fi un semnal ca vor mai urma si altele, la fel de puternice. Din fericire insa, in zona de maximum pericol se afla doar doua centre care cumuleaza populatie: Port-au-Prince si Kingston, in Jamaica. Si Republica Dominicana se afla in pericol, aici putand avea loc un seism de 7,5 grade pe scara Richter.

Si Eric

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 56 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 22 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 49 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum o ora
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°