Ucrainenii vor să uite că a existat vreodată o revoluţie portocalie şi că au întors spatele Moscovei, visând la intrarea în NATO. Sunt dezamăgiţi şi vor să schimbe actuala putere. Dar pentru Bucureşti nici actualul preşedinte, Viktor Iuşcenko, nu era un partener comod. Relaţiile cu Ucraina sunt foarte reci, din cauze de platou al Mării Negre (am câştigat procesul legat de teritoriul din jurul Insulei Şerpilor), Bâstroe şi încălcarea drepturilor minorităţiii române din Ucraina. Ca să nu mai spunem că Iuşcenko a agitat tot timpul “pericolul românesc” în campania electorală: dacă noi vrem să modificăm graniţele şi să le furăm nordul Bucovinei???

Ucrainenii îi vor trimite în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cel mai probabil, pe Viktor Ianukovici şi pe Iulia Timoşenko. Actualul preşedinte, Viktor Iuşcenko, de-abia se chinuieşte să treacă de 5 procente. În concluzie, oricare dintre cei doi finalişti va câştiga alegerile prezidenţiale, Ucraina o virează către Moscova. Ianukovici, învinsul revoluţiei portocalii din 2004, un mecanic agramat condamnat pentru furt şi atac în vremea URSS, este omul Rusiei de când a intrat în politică. Iulia Timoşenko, “prinţesa gazului”, s-a reîmprietenit de curând cu Vladimir Putin, cu care a negociat preţurile la gaze. De fapt, prinţesa cu cosiţă este susţinută de puterea rusă aproape pe faţă în actuala campanie.

În ambele variante, Ucraina va continua să caute o relaţie strânsă cu UE, dar nu va mai încerca să intre în NATO, aşa cum a visat preşedintele Iuşcenko şi cum l-a sprijinit şi România la summitul NATO de la Bucureşti. Asta nu e tocmai îmbucurător pentru noi. Dar putem să vedem şi partea plină a paharului: cu o putere pro-rusă la Kiev, nu vom mai avea foarte curând o criză a gazului care să lase Europa în frig. În plus, pericolul unui conflict armat în Crimeea, din cauza dorinţei ucrainene de a nu prelungi contract