Câteva ore de navigare pe site-urile de matrimoniale, de ajuns pentru a ieşi la întâlnire. Sursa: Arhiva personală
Cum să te îndrăgosteşti de la tastură, din faţa calculatorului, pe internet, prin intermediul siteurilor matrimoniale? Nu prea sunt şanse, ar spune unii. Într-o singură zi, în câteva ore, am stabilit două întâlniri, deocamdată nevinovate, de amiciţie, la o Cola şi alte cinci promisiuni, posibile „în funcţie de cum evoluează relaţia noastră pe Messenger”.
În lumea virtuală, speranţa unei relaţii începe să prindă contur de la primul click şi câteva schimburi de mesaje.
O privire scurtă la descrierea persoanei, câteva fotografii şi e de ajuns. Următorul pas, cel care contează şi decide momentul întâlnirii, se face pe Messenger, acolo unde, pe lângă datele personale, fiecare pune întrebarea pe care o consideră cheie pentru o viitoare relaţie serioasă - „care a fost cea mai îndelungată relaţie?”, „de ce te-ai despărţit?”, „ce te enervează cel mai mult?”, până la „câţi copii vrei să ai”. Cine spune lucruri strâmbe, e taxat chiar de la prima întâlnire.
1,64, 52 de kilograme, ochi căprui
„Dacă nu ne potrivim, asta e, rămânem amici”, spune franc încă de la început, pe Messenger, Mădălina - 22 de ani, 1,64, 51 de kilograme, şatenă, ochi verzi, studentă la master.
E singură, de jumătate de an, după o relaţie de 2 ani. „Chiar l-am iubit. Tatăl lui nu m-a plăcut, el l-a ascultat şi ne-am despărţit. Ţi-am zis aşa, ca să ştii”, spune Mădălina şi schimbă repede discuţia pe alte subiecte. O deranjează povestea. Apoi îmi spune că în timpul liber merge la sala de fitness, îi plac trandafirii, muzica lentă şi e pretenţioasă la mâncare. În viitor îşi doreşte un copil, băiat, neapărat. Aşteaptă de la un bărbat „să fie cu picioarele pe pământ şi, din când în când, romantic, însă nu mai des decât ea”