Dorinţa de a afla şi de a experimenta cât mai multe lucuri noi, a împins-o spre lumea voluntariatului. După numai trei ani de experienţă în voluntariat, Ramona a condus unul dintre cele mai inedite programe de voluntariat din ţară, dedicat persoanelor vârstnice.
Tânăra a fost printre coordonatorii unui program dedicat vârstnicilor, la fundaţia Pro Vobis.Ramona Dragomir s-a alăturat echipelor de voluntariat clujene, pe când era în anul doi de studiu, datorită programului flexibil al Facultăţii de Ştiinţe Politice. Dispusă să cunoască şi să experimenteze cât mai multe lucruri noi, Ramona a ales să-şi petreacă timpul liber într-un mod constructiv, fapt pentru care s-a înscris ca şi voluntar la Institutul Român pentru Pace (PATRIR).
„Cu 16 ore pe săptămână la şcoală, aveam foarte mult timp liber, aşa că m-am înscris la PATRIR, unde am fost voluntar timp de un an şi jumătate la Biblioteca Gandhi. Aici eram în contact cu nişte cărţi pe care la bilioteca facultăţii nu le găseam“, explică Ramona.
În continuare, ea a participat la proiectul de schimburi internaţioanle de voluntariat, Leap of Faith Together (LoFT), organizat de cei de la Centrul British Council, proiect ce avea ca scop dezvoltarea relaţiilor interetnice din ţări precum România, Macedonia, Bosnia şi Scoţia. Doi ani mai târziu, Ramona s-a angajat ca şi coordonator de programe al Centrului Naţional de Voluntariat Pro Vobis, Cluj-Napoca, unde a făcut parte din echipa de coordonare a unuia dintre cele mai indeite programe de voluntariat din Cluj.
Program extins în cinci ţări
Deşi voluntariatul le este atribuit în general tinerilor activi, Ramona Dragomir şi echipa sa de la Pro Vobis au dorit să arate contrariul. Aşa a luat naştere proiectul „Rămâi activ! Fii voluntar!“, un proiect finanţat de către Comisia Europeană.
Scopul programului a fost acela de a promova implicarea activă a