Romania se comporta in UE, cam ca un om care face eforturi sa cumpere un aparat de ultima generatie, apt sa faca tot felul de operatiuni, insa, din ignoranta si/sau comoditate, omul nostru nu stie sa-i foloseasca decat functiile baza: butonul verde si butonul rosu.

Iar cand vede ce eficient este acelasi aparat in alte maini, fie se victimizeaza, fie este bolnav de mania persecutiei, fie asteapta cu ochi umezi o defectiune la vecini. Dar sa invete sa foloseasca mai bine aparatul, nici prin cap nu-i trece.

Recent am avut inca un exemplu.

Acoperit de zgomotul si furia politicii interne si, mai ales, ale adoptarii bugetului, apelul disperat trimis de la Bruxelles de eurodeputatul Cristian Preda colegului sau, deputatul de la Bucuresti, Sever Voinescu, a trecut aproape neobservat, desi se refera la riscul imens de a rata o ocazie cu mult mai importanta decat multe dintre temele derizorii care ne absorb toata energia.

Care este problema? Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentele nationale au capatat o atributie foarte importanta. Proiectele de acte legislative concepute de diverse institutii europene sunt trimise Parlamentelor nationale. In termen de opt saptamani de la primirea proiectelor, Parlamentele nationale pot sa se opuna legiferarii europene intr-un domeniu, pe motiv ca domeniul respectiv le revine de drept.

Daca trec cele opt saptamani si nimeni nu a zis nimic, proiectul poate fi inscris pe ordinea de zi a Consiliului, iar dupa aceea obiectiile sunt inutile. Este vorba despre o aplicare a principiului european al subsidiaritatii potrivit caruia decizia trebuie luata la nivelul cel mai apropiat de cetatean.

"Exista riscul ca, din comoditate sau din ignoranta, Parlamentul nostru sa rateze aceasta ocazie istorica" avertizeaza Cristian Diaconescu.

Teama sa