Între două melodii, celebrul "latino lover" în vârstă de 66 de ani, Julio Iglesias, a dat-o în confesiuni despre viaţa sa sexuală: "De obicei cânt, însă vreau să vă povestesc despre lucruri din viaţă, despre sex, care este marea mea obsesie…Pe vremuri nu puteam urca pe scenă dacă nu făceam sex înainte. Eram ca un iepuraş" Prima dată când am venit la Punta del Este aveam 24 de ani şi făceam dragoste de trei ori pe zi. Sunt cam 15 ani de când nu mai fac acest lucru". Concertul a fost susţinut joi în staţiunea balneară Punta del Este, Uruguay, cu ocazia aniversării a 40 de ani de carieră. Julio Iglesias s-a simţit dator să-şi ducă confesiunea la capăt: "Dacă astăzi aş face amor înainte de un spectacol, ar trebui să anulez concertul", lăsându-şi audienţa cu gura căscată. Însă Julio Iglesias consideră epoca când era în deplină putere drept "îngrozitoare": "Când eram pe scenă, voiam să închei cât mai repede concertul, pentru că ştiam că mă aşteaptă o femeie goală în camera mea". Starul, care a vândut circa 250 de milioane de albume în întreaga lume, a mai declarat: "Nu puteam urca pe scenă dacă nu făceam sex înainte. Eram ca un iepuraş". Ca nimeni să nu-l bănuiască că ar înflori, Julio Iglesias a adus dovezi: "Îmi place atât de mult sexul încât am avut două generaţii de copii", a spus cel care a devenit tată pentru a opta oară în 2007.Cântăreţul a adăugat, însă la finalul sexy-confesiunii sale: "Nu am fost niciodată un bun amant". "Nu te credem", i-au replicat ţipând aproape la unison spectatoarele înflăcărate de neobişnuitul concert. (D.B.)
Între două melodii, celebrul "latino lover" în vârstă de 66 de ani, Julio Iglesias, a dat-o în confesiuni despre viaţa sa sexuală: "De obicei cânt, însă vreau să vă povestesc despre lucruri din viaţă, despre sex, care este marea mea obsesie…Pe vremuri nu puteam urca pe scenă dacă nu făceam sex înainte. Eram ca un iepuraş" P