Nu-şi pot zări elevii, dar îi învaţă să scrie şi să citească. Ei sunt profesorii din şcolile speciale. Sursa: Codrin Prisecaru
La şi zece, mişcarea browniană a puştilor din sălile de curs se potoleşte, iar din urma lor vine profesorul care pipăie cu vârfurile degetelor catedra. Pe bănci apar maşinile de scris Braille, marca Tatrapoint Standard, „made in Slovakia” şi cubaritul pentru lecţia de matematică.
Grupele sunt de maximum 12 copii, iar „munca cu ei nu este tocmai o poveste sentimentală”, explică domnul Ispas, profesor de limba română la liceul pentru nevăzători din Vatra Luminoasă, Bucureşti. Este veteranul şcolii, predă de 20 de ani şi nu şi-a văzut niciodată elevii. Este orb din naştere.
Şcolit pentru a preda văzătorilor
Zgribulit pe scaunul din cancelarie, domnul Ispas îşi scoate tabachera din buzunarul stâng, pofticios de nicotină după o oră de predat: „După mintea mea, mă duceam să predau la un liceu normal, să-mi pun în valoare pregătirea profesională. Dar am fost repartizat aici”.
S-a ambiţionat să termine Facultatea de Litere la „Babeş- Bolyai” din Cluj şi să predea într-un liceu din Capitală. La cinci ani după absolvire, a bătut la uşa şcolii din Vatra Luminoasă. Liceenii nevăzători pe care i-a instruit l-au luat ca pe un exemplu personal, iar prima a fost Izabela.
„Am venit la liceu în 2003. Eram foarte convinsă că un nevăzător nu poate să facă mare lucru. Când i-am cunoscut pe profesori, mi-am zis, uite, pot să realizez şi eu ceva”, măr turiseşte ea, astăzi profesoară titulară de limba română. Ochelarii de soare fumurii ascund însă regretul că nu poate vedea feţele joviale ale elevilor săi.
Răul cel mai mic
Profesorii de liceu îi sfătuiesc pe cei care nu văd să facă postliceala şi o specializare în masaj. Dacă vor să-şi continue studiile, sunt pe
