Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E.ON Gaz Distribuţie a investit peste 7,5 milioane de lei în Cluj

Publicat in Adevarul, luni 18 ianuarie 2010 ·

E.ON Gaz Distribuţie a investit, în anul 2009, peste 7,5 milioane de lei în judeţul Cluj, se arată îmntr-un comunicat al companiei, dat publicităţii astăzi.

Conform documentului citat, E.ON Gaz Distribuţie a continuat modernizarea sistemul de distribuţie a gazelor naturale prin înlocuirea de conducte şi branşamente în lungime totală de aproximativ 13,5 km cu conducte şi branşamente noi din polietilenă, cu o rezistenţă şi durată de viaţa superioară.

„În principal, anul trecut a fost vizată reabilitarea a peste 12 km din reţeaua de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Dej. Valoarea totală a acestor investiţii s-a ridicat la peste 3,8 milioane de lei“, se precizează în comunicat.

De asemenea, reţeaua de distribuţie a gazelor naturale din judeţul Cluj a fost extinsă cu peste 13 km, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 1,6 milioane de lei. „Cele mai importante extinderi ale sistemului de distribuţie din judeţul Cluj au fost cele din localitatea Floreşti (cartierul Cetatea Fetei), respectiv municipiul Cluj Napoca (B-dul 1 Mai) şi localităţile Tritenii de Jos şi Mihai Viteazu“, se mai arată în documentul prezentat de companie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa franceză, mulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la finala Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor dintre PSG şi Inter de pe Allianz Arena din Munchen, pe 31 mai. Oficialul român a arbitrat deja de mai multe ori Parisul în Liga Campionilor, în special în acest sezon. Iar el

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii DNA au efectuat, luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, acțiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului

Cătălin Predoiu: „Există discuţii curente, la nivel tehnic şi ministerial, pentru modificarea PNRR”

Gandul acum 55 minute
Premierul interimar, Marian-Cătălin Predoiu, a condus luni, la Palatul Victoria, reuniunea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), în contextul în care, în cursul acestei săptămâni

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 4 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum o ora
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

Crin Antonescu îi răspunde lui CTP: Mi-e profundă silă de ipocrizia tuturor secăturilor reunite în „marea coaliție” pentru „salvare”

HotNews acum 2 ore
Candidatul Coaliției PSD-PNL-UDMR în primul tur al alegerilor prezidențiale îi dă replica gazetarului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta a spus despre el că „s-a pus la adăpost” atunci când a susținut că nu poate să aleagă între Nicușor Dan, „un

Ce au discutat Zelenski și papa Leon al XIV-lea în prima lor discuție telefonică

HotNews acum 4 ore
Volodimir Zelenski a purtat, luni, prima conversație cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi au vorbit despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, scrie EFE, citată de

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum o ora
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Un copil de 3 ani și o femeie au murit într-un cumplit accident în județul Cluj

Ziua Constanta acum 5 ore
Un copil de doar 3 ani și o femeie în vârstă de 33 de ani au murit în localitatea Boian, comuna Ceanu Mare din județul Cluj în urma unui grav accident. Potrivit IPJ Cluj, cei doi au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un autocamion. 'În data d

Eșec al programului Rabla pentru tractoare / Aplicația AFM s-a blocat în primele minute și nu este exclus un atac cibernetic

HotNews acum 7 ore
Administrația Fondului pentru Mediu anunță anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla la tractoare, care începuse luni la ora 10:00. Aplicația AFM s-a blocat în primele minute, din cauza numărului mare de oameni care doreau să se îns

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/15°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
joi

10°/23°
Iasi
acum

12°
lun.

4°/15°
mar.

4°/15°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/13°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/19°
Timisoara
acum

16°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°