Nu ştiu câţi erau cei convinşi că Prigoană jr. şi maşinăria portocalie strunită de fostul pompier de serviciu al Capitalei, Răzvan Murgeanu, vor reuşi să mobilizeze la urne mai mult electorat decât ar fi putut aduce primarul Chiliman şi Co. pesedistă pentru liberalul Stroe.

Probabil nici premierul Emil Boc, cel care a ţinut să-i sufle în lumânărica de botez micului prinţ de Dorobanţi, nu a pariat în sinea sa prea mulţi firfirici pe acesta, atunci când, peste capul organizaţiei de sector, l-a aruncat în luptă. În fond, ce-i lipsea chelului la vârsta asta, o tichie de mărgăritar şi o campanie prin care să defileze pe la toate televiziunile de casă pe post de ideolog suprem al PD-L, anunţând pe toate gardurile reforma statului, supremaţia gândirii liderului suprem, modelului politic în viaţă, tatălui ilustrei EBA şi nu în ultimul rând, terminarea unei linii de metrou, pentru că deh, aşa îi stă bine candidatului semiuninominal să aibă în traistă: niscaiva legăminte mari pentru neam şi nişte promisiuni mici, mici, da’ strălucitoare pentru iubiţii cetăţeni mai sărăci de prin periferia Pajurei, ăia gata să pape tot dintr-o plasă cu însemnele de partid.

Din păcate însă, pentru Cristian Preda şi grupul intelectualilor tăcuţi din Parlamentul European şi, spre fericirea domnului Sever Voinescu, din aripa intelectualilor cărora nepotismul şi afacerile cu statul ale politicienilor nu le mai dau nici rău de mare, nici alergie, micul Prigoană nu are de gând să renunţe. Şi cu voia aceluiaşi mecanism bine uns cu arsenalul mediatic şi financiar al familiei, peste doar doi anişori, Honorius are mari şanse, într-un colegiu bine aranjat de partid, să-şi poată parca liniştit maşina, acea Dacie de care se declara şi acum îndrăgostit, în parcarea din faţa Parcului Izvor (sau în cea a Bibliotecii Naţionale, dacă seniorul face Parlamentul mall) şi să răspundă senin la telefon,