Antrenorul craiovean, numit recent asistentul lui Co Adriaanse la naţionala olimpică a Qatarului, aflat în Bănie, a salutat numirea tehnicienilor olandezi la Ştiinţa.
La începutul săptămânii trecute, Comitetul Olimpic din Qatar a anunţat noua conducere tehnică a naţionalei de fotbal, cunoscutul antrenor olandez Co Adriaanse, ultima oară la FC Red Bull Salzburg, fiind numit selecţioner principal. El va fi ajutat de trei secunzi, olandezii Luc Nijholt
(curtat şi de Universitatea Craiova) şi Christian Adrianus Kronshorst şi românul Doru Isac. Aflat de câteva zile în Bănie, antrenorul craiovean Doru Isac a declarat: „2010 a început pentru cariera mea cu o mare şansă, aceea de a fi în stafful tehnic al naţionalei olimpice a Qatarului, un team care are ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra. Voi colabora din nou cu unul dintre marii antrenori olandezi, Co Adriaanse, cel care, de fapt, a solicitat Comitetului Olimpic din Doha să-i fiu asistent. Am lucrat şi colaborat perfect cu el pe vremea când a pregătit în Qatar echipa Al Sadd (august 2007- ianuarie 2008), perioadă când am fost şi eu, câteva săptămâni, antrenor principal. Am semnat un contract pentru doi ani şi jumătate şi sper să fie o perioadă pozitivă, cu performanţe, să-mi continuu rezultatele foarte bune din 2009. Cu Umm Salal am ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Asiei şi am simţit încă odată că succesul îţi dă încredere în tine“.
„Ştiinţa trebuie să
revină în prim-planul
fotbalului“
Doru Isac l-a cunoscut în Qatar pe actualul antrenor principal al Universităţii, Mark Wotte, şi pe unul dintre secunzi, Gerard Van Ruitenburg, pe vremea când cei doi olandezi au pregătit echipa Al Ahli din Doha. Isac a urmărit vineri antrenamentul Universităţii. „Cred că numirea celor trei antrenori olandezi la cârma tehnică a Ştiinţei este binevenită.