Doar preoţii la biserici monumente istorice şi administratorii pensiunilor mai folosesc şiţa drept acoperiş. Fiul şiţarului preferă să lucreze în pădurile din Franţa.
Stă în spatele unei porţi, înconjurat de-o parte de trunchiurile din lemn de brad, simetric tăiate la gater. Dumitru Ganea (68 ani), din Vasilatu-Brezoi, loveşte cu maiul în cuţitoaia cu care despică lemnul. Scândurele de aceeaşi grosime se adună stivă în stânga sa, iar prin zăpadă omul pare venit din timpuri îndepărtate. „Am mai rămas puţini şindrilari, eu cred că sunt singurul din zonă. Cei mai în vâstă au murit, iar cei tineri nu vor să înveţe această meserie", spune bărbatul.
Şiţa este ca sticla de lucioasă
Puţină lume îşi mai acoperă casele cu şindrilă, chiar şi localnicii sau modernizat. „Acum lucrez pentru patronul pensiunii din imediata vecinătate, care vrea să acopere căsuţele în stil tradiţional, aşa cum era pe vremuri", spune nea Dumitru, care din când în când se mai opreşte din despicatul scândurelelor, atât cât să-şi mai tragă răsuflarea. Despre lemnul din care se confecţinează şiţa, el trebuie să fie din brad, să fie verde şi să nu aibă noduri. În faţa porţii, două buturugi mari doar ce fuseseră aduse din inima pădurii. „După ce se despică se ia la cuţitoaie, uite cum arată în final o şiţă. Este ca sticla de lucioasă.", povesteşte bărbatul. Nea Dumitru a învăţat să facă şindrilă încă de pe când avea zece ani. Aşa „s-a pomenit", ca în familia lui acest meşteşug să fie la loc de cinste. „Copiii mei au plecat în străinătate, iar fiul meu preferă să lucreze la pădure, în Franţa. Printre ultimii şindrilari de aici, din zona Brezoiului, a fost un fost ginere de-al meu, Florică Băcanu, dar şi el s-a lăsat", adăugă omul.
Un acoperiş de şiţă, garantat 12 ani
Pe o casă acoperişul de şită poate să reziste 10-12 ani. Dacă este impregnată cu lac sau vopsea specială, v
