Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu: Înălţimea, greutatea şi antibioticul

Publicat in Jurnalul, luni 18 ianuarie 2010 ·

Dozele de antibiotice ar trebui prescrise în funcţie de greutatea pacientului, susţine un studiu publicat recent în revista Lancet. La ora actuală, dozele de antibiotice administrate adulţilor sunt identice.

Matthew Falagas şi Drosos Karageorgopoulos de la Alpha Institute of Biomedical Science Atena susţin că dozele de antibiotice trebuie ajustate potrivit greutăţii corporale, pentru a optimiza efec­tul şi a evita rezistenţa la aceste medicamente. În prezent, dozarea cantităţii de me­dicamente în funcţie de înălţimea şi greuta­tea pacientului este practicată în cazul cancerelor, în anestezie-reanimare şi în pedia­trie.

Concret: un bărbat suferind de pneumo­nie, care cântăreşte 90 de kilograme, are 1,90 m înălţime şi o masă corporală de două ori mai mare comparativ cu o fe­me­ie cu greutatea de 56 de kilograme şi 1,50 înăl­ţi­me. Firesc este ca dozele de antibiotice administrate celor doi pacienţi să fie dife­renţiate, dar, potrivit recomandărilor actuale, cei doi pacienţi primesc aceeaşi doză de antibiotic. Unii specialişti spun că, exceptând unele categorii speciale de populaţie, respectiv copiii, persoanele în vârstă, bolnavii hepatici sau renali, care beneficiază de o adaptare a tratamentului, reglementarea modului de folosire a antibioticelor "cere demonstrarea efica­ci­tăţii în populaţia obişnuită".

Totuşi, sunt dovezi că modul de comportament al unor medicamente în organismul nostru este influenţat de talie şi de compoziţia corporală. Metabolismul moleculelor, transformarea lor pot, de asemenea, să fie modificate. Cei doi cercetători greci susţin că a prescrie o doză personalizată, corectă de antibiotice este important nu numai pentru a asigura eficienţa tratamentului, ci şi pentru a preveni fenome­nul de rezistenţă la aceste medicamente.

Acest fenomen poate apă­rea când tratamentul nu se dovedeşte eficient. Dar a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 5 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum o ora
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 8 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 4 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 5 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 11 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°