Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sunt obligat să plătesc internetul, dar nu am semnal absolut deloc”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 ianuarie 2010 ·

Gheorghe Macovei, din Suceava, era obligat să plătească pentru internet, deşi nu putea să folosească modemul din cauza lipsei de acoperire a zonei cu semnal.

Deşi bărbatul îşi pierduse orice speranţă de rezolvare a problemei, după inter venţia reporterilor EVZ contractul a fost reziliat.

Tras pe sfoară

„Am fost tras pe sfoară de un agent de vânzări Vodafone, cu care am negociat un contract pentru un modem Vodafone Connect Mobile în Slatina”, reclamă Gheorghe Macovei.

Bărbatul susţine că el dorea să intre în posesia modemului abia în luna mai a anului trecut, însă a primit prin poştă contractul şi modemul la doar câteva zile de la discuţie, adică în luna martie. Nu a putut ajunge în termen de 15 zile ca să probeze dispozitivul, aşa cum ar fi trebuit conform contractului, şi mai târziu a constatat că acesta nu funcţiona.

„Pe 30 iunie am renunţat la ambele contracte pe care le aveam cu Vodafone, telefon şi internet, fapt confirmat atât electronic, cât şi cu scrisoare la sediul firmei, dar ei au continuat să îmi factureze. De atunci nu am mai accesat modemul pentru internet, ci doar telefonul”, adaugă bărbatul.

Vodafone: caz soluţionat

Iniţial, reprezentanţii Vodafone n-au oferit informaţii detalitate despre acest caz „pentru că ar însemna încălcarea clauzelor de confi denţialitate ale contractului încheiat cu clientul nostru”, a spus Dina Cernahoschi, Public Relations Manager, Vodafone Romania. Ulterior, Cernahoschi ne-a anunţat că acest caz a fost solu ţionat „pe cale amiabilă cu clientul”.

Mai precis, clientul a fost anunţat despre rezilierea contractului de internet, inclusiv anularea plăţilor pentru perioada august- decembrie. În plus, i-a fost oferit şi un contract mai avantajos pentru telefon.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi de vară la finalul lunii septembrie. Când sunt așteptate ploi: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziare.com acum 15 minute
Meteorologii au anunțat că vremea se va încălzi în zilele următoare, în unele zone temperaturile urmând să urce până la 30 de grade. De săptămâna viitoare însă, vremea se va răci. ”La momentul acesta vorbim de o masă de aer cald, în extindere și în

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Un tânăr de 20 de ani, mort într-un accident în Gorj, jefuit de peste 20.000 de lei. Poliția i-a prins pe cei trei hoți

Libertatea acum 26 minute
Trei bărbaţi au fost prinși și reţinuţi de poliție, după ce au furat, din mașina unui tânăr mort într-un accident, în urmă cu o săptămână, peste 20.000 de lei, a anunțat, luni, şeful Poliţiei oraşului Novaci, Lucian Stroe, informează Agerpres.

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 40 minute
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

FOTO Culturi de canabis pe malul râului Hârtibaciu, în județul Sibiu / Doi bărbați au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc

G4Media acum o ora
Doi bărbați de de 41 și 43 de ani au fost arestați de procurorii DIICOT Sibiu pentru trafic de droguri de mare risc după ce în urma unor percheziții s-a găsit o plantație de canabis pe malul râului Hârtibaciu, anunță IPJ Sibiu. Patru percheziții s-a

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°