Există multe hăţişuri nedefrişate în ştiinţa medicinei. Sunt multe boli cărora medicina nu le-a descifrat cauzele, mecanismele şi, din păcate, adesea nici terapiile. Boli învăluite încă în mister sunt şi din categoria celor grave şi din categoria celor mai puţin înfricoşătoare. Despre o sufe­rinţă mai puţin chinuitoare, care nu te omoară, nu te îmbrânceşte în dureri, dar e neplăcută vorbim în rân­du­rile următoare. Şi acest ne­caz se numeşte chelia. Nu se ştie mo­ti­vul apariţiei cheliei, ca atare nici nu prea se vor­beşte despre o modalitate de a împiedica pierderea pă­rului. Acele argumentări de consolare, cum că bărbaţii cu chelie sunt deştepţi şi harnici la pat, sunt de fapt nişte po­veşti în care nu cred nici puştii morţi după desene anima­te. Când s-a dus părul de pe pielea capului încât poţi să-ţi arunci pieptenele, ai trei căi să te descurci: fie să nu-ţi pese că s-a dus naibii frizura, fie să porţi perucă, fie să-ţi faci implant de păr. Rezolvarea cu peruca e aşa şi aşa, fiindcă de la şapte poşte se observă că nu e părul tău, aşa că soluţia vine de la implantul de păr. Chirurgul estetician însă are de făcut o lucrare migăloasă, şi nu simplă. În primul rând, trebuie ştiut că implantul de păr se face de la ace­laşi bărbat. Aşa că el trebuie să aibă ceva păr în zona cefei şi a tâmplelor. În al doilea rând, este o intervenţie destul de pretenţioasă pentru ca grefarea de piele cu păr pe chelie să nu ducă la acel semieşec, numit "păr de păpuşă", când se vede clar că e vorba despre un implant. Se recoltează fâşii lungi de piele cu păr de la ceafă şi de la tâmplă, aceste insule având lungimea de 15 cm şi lăţimea doar de 1 centimetru. O astfel de fâşie conţine circa 3.000 de fire de păr. Chirurgul estetician mărunţeşte aceste fâşii de piele cu păr ajungându-se la piele sub 1 milimetru cu unu până la patru fire de păr. În frunte se pun cele mai mici fâşii de piele cu