Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizitatorii, păsări rare în muzeele nemţene

Publicat in Adevarul, luni 18 ianuarie 2010 ·

La început de an, sălile cu rarităţi sunt parcurse doar de elevi şi de turiştii care au mai rămas în zonă după Sărbători. Muzeografii încearcă să câştige clienţi cu expoziţii tematice sau cu vânzarea de replici ale exponatelor.

Muzeele din Neamţ încearcă să redevină atractive pentru vizitatori în primele zile ale noului an. Administratorii instituţiilor de cultură de profil se bazează în principal pe grupurile organizate de elevi, aduşi la expoziţii în scop didactic. „Avem o colaborare cu şcolile care sunt interesate de acţiuni comune cu muzeele, mai cu seamă la Roman, unde există un program iniţiat de colegi pentru atragerea copiilor în activităţi cultural-educative“, spune profesorul Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamţ.

Turiştii străini, trimişi la muzee de prieteni

Unul din cele mai vizitate locuri din Piatra Neamţ rămâne chiar şi în această perioadă Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, care găzduieşte până în martie şi două expoziţii tematice. „Suntem vizitaţi şi de turişti străini, de francezi în special, care sunt cunoscători. Italienii şi spaniolii ajung la noi îndrumaţi de familiile de pietreni“, spune Constantin Preoteasa, cercetător la Centrul Internaţional de Cercetare a Culturii Cucuteni.

Publicul tânăr asigură constanţă la vânzarea de bilele, însă încasările la materiale promoţionale vin tot de la vizitatorii adulţi. „Copiii cumpără ilustrate şi pliante la un leu sau doi lei, dar turiştii iau replici cu Hora de la Frumuşica sau Gânditorul de la Hamangia, ori cataloagele şi albumul monografic al judeţului“, mai spune Constantin Preoteasa.

Un alt muzeu din oraş care se străduie să atragă vizitatori este cel de Ştiinţe Naturale. Aici este deschisă, din noiembrie 2009, expoziţia „Călătorii în adâncurile mărilor şi oceanelor“. „Sunt prezentaţi corali, scoici, stele de mare şi peşti. Expoziţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 36 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 22 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 3 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°