Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Cum a câştigat Băsescu războiul psihotronic

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 ianuarie 2010 ·

Horia Ghibuţiu: "Trăim într-o ţară paranormală, iată un adevăr incontestabil, pe care îl ştiam şi înainte să ne lumineze, pe rând, soţii Geoană, la Antena 3, liderul incontestabil al televiziunilor care comecializează pielea ursului din pădure."

Se întâmplă prea multe lucruri neverosimile, de la evaporarea teroriştilor şi a dosarelor de corupţie până la bizara apariţie a gropilor într-un asfalt turnat cu puţină vreme în urmă, ca să nu tragem concluzia că trăim în plin război psihotronic şi că n-o să scoatem ţara la liman fără să desluşim fenomenele parasenzoriale.

Inedit este faptul că, datorită timidei tentative a lui Viorel Hrebenciuc de a stinge flacăra violet şi, mai apoi, a convingătoarei pledoarii a lui Mircea Geoană, secondat de prima doamnă a PSD-ului, am aflat cine e suspectul de serviciu pentru fenomenele paranormale: Traian Băsescu. Pe scurt, învinsul prezidenţialelor ne spune despre învingătorul său că are oameni care s-au ocupat cu lucruri necurate atât la marea dezbatere, pe parcursul căreia s-au plasat, strategic, exact în dreapta unei camere de luat vederi, cât şi pe parcursul negocierilor de după alegeri cu partidele.

Aşadar, Băsescu l-a lucrat energetic pe Geoană în puncte esenţiale, de teamă, probabil, că nici fraudarea masivă a votului şi, ulterior, topirea camioanelor de probe trimise de PSD la Curtea Constituţională n-ar fi suficiente pentru a învinge un adversar atât de puternic precum candidatul alianţei social- liberale.

Teoria lui Mircea Geoană, îmbrăţişată şi de Mihaela Geoană (până la aşternerea acestor rânduri nu ne-a parvenit poziţia legendarei soacre), explică inexplicabilul. Rasputinii de la Cotroceni sunt mai tari decât americanii care l-au sfătuit pe Geoană să ţopăie.

Acum e totul limpede: Traian Băsescu a apelat la psihokinezie, mutând flota dintr-un loc în altul fără

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°