În urmă cu doi ani, Lawrence, originar din Zimbabwe, a ajuns în Vietnam cu o viză turistică. Asta nu l-a împiedicat să predea limba engleză în mai multe şcoli din Hô Chi Min, fostul Saigon.
A văzut că e uşor să-ţi câştigi viaţa aici şi a decis să se instaleze pentru o perioadă nedeterminată. Mulţi alţii nu au avut, însă, această şansă. Astfel, mulţi străini originari din ţări în curs de dezvoltare intră în Vietnam, ilegal sau cu viză turistică, şi rămân definitiv, chiar dacă perspectivele de a-şi găsi de lucru nu sunt deloc încurajatoare.
În ciuda greutăţilor şi a penuriei de locuri de muncă, nu se gândesc să se întoarcă în ţara de origine, acolo situaţia fiind şi mai rea. La Hô Shi Min, spun ei, chiar dacă n-ai permis de lucru sau o calificare profesională, se găseşte mereu o slujbă, fie ea cât de măruntă, deoarece autorităţile locale închid ochii.
Străinii se adună zilnic la o cafenea din strada Dan Toc, în cartierul Tan Phu. Aşezaţi în jurul meselor, stau ore întregi la taclale. Unii îşi comandă cafea, alţii se mulţumesc cu un trà da (ceai la gheaţă), ultimul fiind adesea servit gratuit în cafenelele şi restaurantele vietnameze.
Originar din Nigeria, K. se felicită că a avut şansa să se căsătorească cu o vietnameză, a cărei familie deţine un restaurant. O altă patroană foloseşte adesea doi imigranţi pentru transportul mărfii de la domiciliu, la „sediul" afacerii cu haine, instalat direct pe trotuar. Serviciul o costă 15.000 de dong (0,57 euro) de persoană.
Alţi câţiva imigranţi fără acte au reuşit să se facă remarcaţi de unele cluburi de fotbal. Au fost angajaţi ca jucători amatori şi joacă cel mai adesea la sfârşit de săptămână, pe micile terenuri din jurul oraşului. Câştigă pe meci între 50.000 şi 200.000 de dongs (între doi şi opt euro).
Nu toată lumea priveşte cu ochi buni această prezenţă. Unii spun că oraşul era mai linişti
