Demult nu mai fusesem băgaţi în seamă de ,,presa mare”. Acu, mulţumită flăcării violete şi a hohotului de râs care o însoţeşte, scrie despre noi şi în Washington Post. O reclamă în acest ziar – cel care alături de New York Times se află în birourile care contează la Washington – ne-ar fi dus la câteva zeci de mii de dolari. Aşa, mulţumită excentricităţii politicenilor noştri, e pe gratis. ,,Bizareriile” politicii de la Bucureşti au fost relatate de agenţia de presă AP şi preluate de toată lumea. O notiţă, nu mai mare decât cea despre alegerile din România. Dar mai suculentă pentru că nu oricând ajung miracolele mistice în Washington Post. Şi când vin şi din România lui Dracula, e chiar o pleaşcă! Mircea Geoană este un necunoscut pentru publicul american, dar ,din păcate, nu este şi pentru lumea politică şi diplomatică de la Washington, unde chiar era apreciat. A fost ambasadorul care a scos comunismul afară din ambasadă, care a deschis porţile şi a făcut din mica redută ceauşistă un loc plăcut de întâlnire al diplomaţilor din capitala americană. Şi acum, împins de nu ştiu ce drăcuşor, a lăsat diplomaţia deoparte şi a dat cu…flacăra în mămăligă. E ciudat că în toată această poveste hilară, medievală, între Tanacu şi Maglavit, domnul Hrebenciuc s-a estompat. A lansat flacăra violet pe care a preluat-o familia Geoană. Ce le-o fi trebuit ? De ce nu i-a oprit nimeni, dacă de sfătuit nu s-a pus problema? Cum de a umblat gura fără ei taman acum, înainte de Congres ? Repet sfatul dnei Zoe Petre: chiar dacă vede o pisică neagră dimineaţa, politicianul nu trebuie să si spună cu voce tare. Un sfat pe care toţi politicienii ar trebui să îl repete până le intră în cap. Pentru Mircea Geoană sfatul cred că vine tardiv, pentru că nu văd cum un partid şi-l poate asuma fără să se facă de râs. Şi nimic nu este mai nimicitor decât râsul.