Omerta - Codul Tăcerii lui Băhăian
Valentin Şlepac, suspect de comiterea crimelor în serie: „Este mai scumpă libertatea decât viaţa, viaţa o pierzi şi nici nu-ţi dai seama". Potrivit procurorilor DIICOT Constanţa, Valentin Şlepac, dar şi complicelui său, Adrian Grigoraş, ar fi recunoscut comiterea a cel puţin patru asasinate oribile, susţinând că au acţionat la iniţiativa lui Sergiu Băhăian, de care le era frică. Laurenţiu Bratosin, şeful DIICOT Constanţa, a precizat că România nu s-a mai confruntat cu un asemenea caz după 1989, şi cu atât mai puţin înainte. Cel puţin patru oameni au fost condamnaţi la moarte şi executaţi de membrii unei reţele mafiote pentru că, după câte se pare, s-ar fi lăcomit la banii obţinuţi în urma multiplelor tunuri economice date împreună, dar şi pentru că ar fi putut vorbi despre schemele aplicate de membrii reţelei pentru a obţine profiturile imense. Până la acest moment, prejudiciul se ridică la cel puţin 800.000 de euro. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş au primit mandate de arestare preventivă, pentru 25 de zile, emise pe numele lor de judecătorii Tribunalului Constanţa. Omerta - Codul Tăcerii lui Băhăian
Valentin Şlepac, suspect de comiterea crimelor în serie: „Este mai scumpă libertatea decât viaţa, viaţa o pierzi şi nici nu-ţi dai seama". Potrivit procurorilor DIICOT Constanţa, Valentin Şlepac, dar şi complicelui său, Adrian Grigoraş, ar fi recunoscut comiterea a cel puţin patru asasinate oribile, susţinând că au acţionat la iniţiativa lui Sergiu Băhăian, de care le era frică. Laurenţiu Bratosin, şeful DIICOT Constanţa, a precizat că România nu s-a mai confruntat cu un asemenea caz după 1989, şi cu atât mai puţin înainte. Cel puţin patru oameni au fost condamnaţi la moarte şi executaţi de membrii unei reţele mafiote pentru că, după câte se pare, s-ar fi lăcomit la b