Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET: Adeline Uţă vrea să joace şah pe Himalaya

Publicat in Adevarul, luni 18 ianuarie 2010 ·

Eleva de 18 ani este cea mai tânără reprezentantă a Timişoarei în lotul naţional de şah.

La vârsta de şase ani, pe când alţi copii de vârsta ei încă băteau mingea în spatele blocului, Adeline Uţă juca pentru prima oară o partidă de şah. Iniţiativa i-a aparţinut tatălui ei, antrenor de şah în timpul liber.

Încet-încet, tablele alb-negre au devenit o parte din ce în ce mai importantă din viaţa tinerei timişorence. După doar câteva săptămâni, micuţa de şase ani a decis că e timpul să acorde o şi mai mare importanţă şahului, astfel că i-a spus tatălui ei că vrea să fie antrenată. „Cred că în momentul acela i-am îndeplinit cea mai importantă dorinţă tatălui meu. Tot ce suntem, se datorează şahului. Am avut o copilărie extraordinară, care m-a format ca şi persoană. Am vizitat lumea largă prin intermediul competiţiilor sportive, iar în acelaşi timp mi-am făcut o groază de prieteni. Şi acum păstrez legătura cu ei”, a spus Adeline Uţă.

Anul 2004 a fost cel mai important din viaţa celei mai tinere membre a lotului naţional de şah. La doar 13 ani, Adeline ocupa locul trei la Campionatul European de Şah din Muntenegru. Când vine vorba de cele mai multe distincţii câştigate, anul 2009 i-a adus tinerei timişorence zeci de premii I. Timişoreanca a câştigat tot ce se putea, de la Campionatul Naţional de Junioare şi olimpiada şcolară pe ţară, până la Superliga de şah. Adeline Uţă este dublu-legitimată, activând atât la echipa AEM-Luxten, cât şi la Clubul Sportiv Şcolar Timiş. Când vine vorba de mentori, doi bărbaţi sunt evocaţi. Unul dintre ei este chiar tatăl timişorencei, iar pe locul întâi vine Sergiu Grunberg, actualul antrenor al Adelinei.

„Nu e nevoie de prea multă convingere ca să te apuci de şah. Curiozitatea o să se transforme în hobby, iar mulţi vor merge şi mai departe. Pentru 2010 mi-am propus două lucruri. Cel mai important e să urc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 2 ore
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum o ora
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 4 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Mircea Geoană: Condamn cu toată fermitatea încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu, precum şi a celorlalţi ziarişti străini vizaţi de dosarele penale deschise de FSB

News.ro acum o ora
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană afirmă că încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu şi a celorlalţi ziarişti străini se alătură unui lung şir de ”încălcări flagrante ale libertăţii

Bărbat prins sub un mal de pământ. Intervenție contracronometru a salvatorilor VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
În timp ce săpa o fântână, în localitatea Călugăreni, comuna Adâncata, un bărbat a fost surprins de un mal de pământ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. La faţa locului intervin pompierii militari cu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/19°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/17°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°