Fiecare apariţie publică ceva mai lungă de două minute a lui Geoană pare să predispună la tot soiul de consideraţii ironice, cu potenţial de a se transforma în bancul de a doua zi. Cel mai recent (cred că nu şi ultimul) este despre cum Geoană a lansat teoria atacului energetic ca să demonstreze că are şi el capacitatea psihică de a recepta astfel de manevre ! Ce e mai bine, pare a fi următoarea întrebare, să pari o păpuşă cu rumeguş în cap, eventual trasă pe sfori de dirijori văzuţi şi nevăzuţi, sau să demonstrezi că eşti din carne, oase şi ai personalitate proprie, chiar dacă eşti supus (şi în cele din urmă cedezi) bombardamentului psihotronic ?
Dincolo de “răutăcismele” obişnuite şi de talmeş-balmeşul făcut de televiziunile care amestecă de dragul caterincii psihologia cu flacăra violet, tehnicile subliminale şi armele neconvenţionale cu paranormalul, hipnoza şi astrologia, pentru mine rămîne întrebarea de ce au ales soţii Geoană să emită în spaţiul public povestea cu pricina ? Dacă ar fi vrut să abată atenţia de la răfuielile în creştere din PSD, n-au reuşit decît să le ofere adversarilor muniţie în plus. Dacă au dorit să speculeze apetenţa unui public telespectator de OTV pentru teoria conspiraţiei, în care cei mulţi, nevoiaşi şi asupriţi sînt victimele neajutorate ale unui cerc restrîns de manipulatori care manevrează lumea în folosul lor exclusiv, nedîndu-se înapoi de la nimic şi călcînd în picioare masele, cred că au greşit cantităţile: nu toţi pesediştii sînt săraci, trişti şi OTV-işti, la fel cum şi amatorii de scenarii de acest gen sînt răspîndiţi dincolo de ideologiile de un fel sau altul.
(Lăsăm la o parte, de asemenea, consideraţiile despre cum cineva care se dorea preşedinte ar fi trebuit să facă faţă inclusiv unor astfel de provocări, sau de ce nu a demonstrat Geoană la momentul potrivit existenţa agresorilor şi scopurile lor mîrşave, pe