Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacatorul Papei Ioan Paul al II-lea, aproape milionar | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 ianuarie 2010 ·

Mehmet Ali Agca, turcul care a încercat să-l omoare pe fostul Suveran Pontif în 1981, este de astăzi un om liber, după aproape trei decenii după gratii, relatează AFP. Sursa: Reuters Deţinutul are toate şansele să se îmbogăţească, cum a primit o avalanşă de oferte pentru cărţi, filme şi documentare. Ar putea aduna astfel milioane de dolari.

"Procedura de eliberarea s-a încheiat", a declarat avocatul deţinutului Yilmaz Abosoglu la închisoarea de maximă securitate, situată la aproximativ 60 de kilometri de capitala Turciei, Ankara.

Agca în vârstă de 52 de ani a părăsit penitenciarul într-o maşină escortată de poliţie şi a fost dus direct la un centru de înrolare al armatei.

Motivul, deţinutul a fost reclamat de autorităţile din oraşul său natal că s-a sustras serviciilor militare. Avocatul său a declarat că Agca va fi controlat de medicii militari.

În 2006, acesta a fost declarat inapt pentru serviciul militar de un spital din Istanbul, unde a fost internat când a încercat să obţină reducerea pedepsei.

Destăinuiri râvnite, dar costisitoare

O lumea întreagă aşteaptă ca cetăţeanul turc să facă dezvăluiri despre motivele care au stat în spatele tentativei de asasinat a Suveranului Pontif. Numeroşi editori şi cineaşti aşteaptă povestea cu sufletul la gură. Are oferte pentru 50 de filme, cărţi ori documentare. Nu s-a hotărât încă.

I-a scris chiar şi celebrului scriitor Dan Brown, despre ideea lui de carte cu titlul "Codul Vaticanului".

Unele voci spun că pentru fapta sa nu e normal ca acum o lume întreagă să-l plătească cu bani.

"Sunt două puncte de vedere. Potrivit poliţiei, este un criminal care vrea să strângă bani cu cartea sa. Iar pe de altă parte, şi-a primit pedeapsa şi este liber să-şi publice memoriile", e de părere avocatul lui Agca.

@

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 3 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

Premieră în Coreea de Sud: Președintele a fost arestat

HotNews acum o ora
Fostul procuror-vedetă devenit președinte, Yoon Suk Yeol, va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu din Coreea de Sud arestat, o nouă etapă în prăbușirea sa spre infern de la tentativa sa eșuată de a impune legea marțială, la începutul

Știri Constanța Ziua Culturii Naționale, celebrată la Muzeul Național al Marinei Române

Ziua Constanta acum 32 minute
Astăzi, 15 ianuarie 2025, începând cu ora 16:30, în salonul expozițional „Clio”, Liga Scriitorilor Dobrogeni și Cenaclul Literar-Artistic Olga Duțu, în colaborare cu UZPC Dobrogea și Școala „Tinerelor Talente”, celebrează Ziua Culturii Naționale pri

Imagini greu de privit cu deţinuţi bătuţi cu bestialitate, cu cureaua sau cu bâte, sau puşi să stea în poziţii dificile, surprinse într-un centru de detenţie din Libia / Misiunea ONU în Libia, alarmată - VIDEO

News.ro acum o ora
Misiunea ONU pentru Libia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la imagini surprinse în centrul de detenţie Gernada din estul Libiei şi care au apărut în mediul online. Imaginile arată ”tortură brutală şi rele tratamente” aplicate deţinuţilor, trans

FOCUS: 15 ianuarie - 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale

Mediafax acum o ora
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale.

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 10 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 15 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 52 minute
Sfantul Pavel Tebeul a trait in secolul al III lea. Este considerat in istoria monahismului, drept primul ascet care s-a retras in "cele mai dinauntru ale pustiei", primul eremit sau pustnic. Informatiile despre viata Sfantului Pavel Tebeul, le avem

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum 52 minute
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Ministrul Educaţiei: Ăsta este un mit şi îl spun explicit: nu avem prea mulţi studenţi, avem prea puţini studenţi

News.ro acum 10 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, îi contrazice pe unii dintre colegii săi din mediul universitar care spun că e nevoie de mai puţini studenţi şi mai buni, el arătând că România are prea puţini studenţi şi are nevoie ca procentul din populaţie care

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°