Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cafeneaua literară

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 18 ianuarie 2010 ·

Casa Municipală de Cultură a găzduit miercuri, 13 ianuarie un eveniment deosebit. Poetul şi romancierul făgărăşean Mircea Mihai Kiss şi-a lansat alte două cărţi. Este vorba de volumul de poezii şi poeme „Romanţe din Balcani“ şi romanul „Dragoste de ţigan“ . La eveniment au participat numeroşi iubitori de carte.

Zeci de profesori, dar şi elevi făgărăşeni au participat miercuri, 13 ianuarie, la lansarea a două cărţi semnate Mircea Mihai Kiss. „În toate cărţile mele, mama a fost subiectul principal şi tot mama m-a inspirat să scriu această carte „Dragoste de ţigan“. În „Romanţe în Balcani“ m-a inspirat călătoria mea de anul trecut din Balcani, în fosta Iugoslavie, unde m-am întâlnit cu mai mulţi poeţi. De acolo m-am inspirat în mare parte în această carte“, ne-a spus Mircea Mihai Kiss, autorul cărţilor.

Făgărăşenii prezenţi la eveniment au avut numai cuvinte de apreciere la adresa autorului şi a celor două cărţi.

Prima lucrare publicată de Mircea Kiss a fost o nuvelă intitulată „Viaţa învinge“. Se întâmpla în anul 1985. Cu această nuvelă, scriitorul făgărăşean a fost premiat la Casa Scânteii, în Bucureşti, în cadrul unui concurs pentru tinerele talente. De atunci, numărul cărţilor care au văzut lumina zilei a crescut considerabil. În prezent, autorul are 8 cărţi publicate.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

Casa Municipală de Cultură a găzduit miercuri, 13 ianuarie un eveniment deosebit. Poetul şi romancierul făgărăşean Mircea Mihai Kiss şi-a lansat alte două cărţi. Este vorba de volumul de poezii şi poeme „Romanţe din Balcani“ şi romanul „Dragoste de ţigan“ . La eveniment au participat numeroşi iubitori de carte.

Zeci de profesori, dar şi elevi făgărăşeni au participat miercuri, 13 ianuarie, la lansarea a două cărţi semnate Mircea Mihai Kiss. „În toate cărţile mele, mama a fost subiectul principal şi tot mama m-a inspirat să scriu această carte „D

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 8 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 5 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 10 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 7 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 4 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 6 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 7 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 11 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Vremea

București
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°