Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azomureş şi-a oprit temporar activitatea

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 ianuarie 2010 ·

Activitatea din secţia de amoniac din cadrul combinatului chimic Azomureş, din Târgu Mureş, a fost sistată temporar azi-noapte din cauza presiunii scăzute la gazele naturale. Sursa: Agerpres

Atât angajaţii, cât şi conducerea combinatului se tem că se va repeta situaţia din anii anteriori, când, de regulă, în luna ianuarie se ivea un motiv pentru întreruperea activităţii. Deoarece amoniacul este materia de bază, toate celelalte secţii se vor opri după ce rezerva de amoniac pentru fabricarea îngrăşămintelor chimice se va termina.

Măsura a fost luată de distribuitorii de gaze, care nu au important suficiente cantităţi, şi care recurg la măsura întreruperii la marii consumatori pentru a nu fi afectată populaţia. Azomureş s-a înscris pe lista consumatorilor întreruptibili, adică au cumpărat gaze la un preţ mai mic, dar şi-au asumat riscul să fie întreruptă furnizarea în orice moment consideră furnizorul.

Sindicaliştii au cerut sprijin politic

„Nu ştim ce se va întâmpla, deocamdată măsura este pentru 14 zile. Există gaz doar pentru menţinerea în stare caldă a instalaţiilor. Nu ştim dacă şi alţi mari consumatori sunt în această situaţie, dar la noi deocamdată nu s-a primit dispoziţie să trimitem oamenii acasă”, a declarat Dumitru Boantă, liderul de sindicat „Alternativa 2002”.

Secretarul general al CNSLR Frăţia Mureş, Maria Dăndărău, la care este afiliat sindicatul din Azomureş, este mult mai tranşant şi are dubii referitoare la motivele invocate. „Ştim că Azomureş este pe lista consumatorilor întreruptibili, dar folosind această scuză se poate întrerupe gazul la 3 zile. În plus, la Târgu Mureş sunt -2 grade, ce facem la -20?”, se întreabă Dăndărău.

Liderul sindical mai spune că suspendarea activităţii s-ar putea face în lanţ deoarece toată activitatea din Azomureş depinde de secţia amoniac. @N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 36 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 26 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°