Deşi, de la Anatomia mistificării de Stelian Tănase şi Moartea unui lider comunist de Lavinia Betea, demersuri de acest fel n-au lipsit, nimeni n-a reconstituit cu atâta acribie profesională drama unei victime a comunismului pornind de la dosarul ei de Securitate cum a făcut-o Sanda Golopenţia în Ultima carte (2001), o arheologie documentară impresionantă despre detenţia sociologului Anton Golopenţia, membru marcant al şcolii lui Dimitrie Gusti. În ultimul deceniu şi jumătate, cunoscuta universitară stabilită din 1980 în Statele Unite ale Americii a depus un imens travaliu pentru editarea tatălui ei (două volume masive de Opere, plus alte două tomuri reunind studiile statistice despre Românii la est de Bug şi o primă culegere de corespondenţă, Rapsodia epistolară).

Paralel, a restituit editorial şi scrierile etnografice şi memorialistice ale mamei sale, Ştefania Cristescu-Golopenţia. Volumul recent apărut completează din unghi memorialistic textele din Cartea plecării, Ultima carte, Rapsodia epistolară şi Sporul vieţii prin reconstituirea ultimilor ani de libertate ai lui Anton Golopenţia. Uneori, autoarea interpolează secvenţe desprinse din amintitele cărţi alături de rememorări mai vechi, totul pe canavaua istorică a unui „roman de familie“ în care osatura o reprezintă dosarele de urmărire operativă: două dosare de filaj (15 aprilie-14 mai 1948, în perioada când Anton Golopenţia îi luase locul lui Sabin Manuila la Institutul Naţional de Statistică, şi 5 octombrie 1949-16 inanuarie 1950, după trimiterea în şomaj, în urma implicării în planul de fugă din ţară al lui Manuila, unde urma să fie atras şi Lucreţiu Pătrăşcanu); un „interludiu“ cu rapoarte ale Securităţii despre „elementele nesănătoase“ de la INS; şi un dosar cu interceptarea şi transcrierea convorbirilor telefonice ale familiei Golopenţia din Str. Dr. Lister (20 octombrie 1949-19 ianuarie 1950).