Cel mai mult îi place să facă masajul de refacere. Nemţeanul nu poate trăi decât în preajma sportivilor, iar în timpul liber preferă să pescuiască. Ilie Costin iubeşte sportul şi în mod special fotbalul. De altfel, la vârsta de 12 ani activa deja în echipa de juniori a Ceahlăului, ca extremă dreaptă.
Pentru că era dificil să facă naveta între Săvineşti şi Piatra Neamţ, s-a transferat la clubul de fotbal Relonul Săvineşti, unde a început pregătirea cu profesorul Ionel Bucur. La vârsta de 17 ani a debutat la echipa mare a Relonului Săvineşti, din a treia ligă, unde a fost jucător până la vârsta de 33 de ani.
„Am învăţat masajul de la un orb“
În toată această perioadă, a jucat ca fundaş, vârf de atac sau portar. „În fotbal am fost polivalent, le-am făcut pe toate, dar cel mai mult mi-a plăcut postul de extremă dreaptă“, spune Ilie.
Maseurul îşi aminteşte că a reuşit de trei ori să promoveze cu Relonul Săvineşti în divizia B, iar cea mai mare performanţă a echipei a fost clasarea pe locul trei în liga secundă. „Atunci fotbaliştii îşi dădeau sufletul pe teren. Fotbalul nu era pe vremea aceea o afacere“, adaugă Ilie Costin.
La vârsta de 33 de ani a fost nevoit să renunţe la fotbal, dar nu s-a putut rupe de club. A lucrat o perioadă ca magazioner, iar apoi a urmat cursuri de masaj. „Am învăţat masajul de la un maseur orb, dar foarte experimentat“, îşi aminteşte Ilie. A activat la Relonul Săvineşti până în 1994, cînd s-a desfiinţat clubul. După aceea, au urmat câţiva ani de patronat, o soluţie care l-a ajutat la acea vreme să-şi întreţină bine familia. „Aveam trei magazine şi îmi mergea bine, dar în 2000 am primit propunerea să fiu maseur la Ceahlăul şi nu am putut refuza“, spune pietreanul.
În timpul campionatului, masează aproape în fiecare zi câte zece fotbalişti. Spune că cea mai grea tehnică este cea de