Călin Hera: „A da vina pe flacăra violet poate deveni noua scuză universală, pentru orice eşec, pentru orice ratare”. Sursa: Zoltan Lorencz

Cuvintele cântăresc mai greu decât îşi imaginează cei care se trezesc vorbind fără să gândească în prealabil. O vorbă aruncată la întâmplare poate a) încânta, b) aiuri sau c) se poate întoarce împotriva celui care o rosteşte. În cazul lui Mircea Geoană se aplică varianta c). Deja i s-a lipit de imagine o definiţie într-un cuvânt. Ştiţi care. N-a putut scăpa de el, ba, subconştient, şi l-a asumat. Altfel ar fi meditat un pic înainte de a aduce vorba despre atacurile energetice la care ar fi fost supus în campania electorală.

Ideea asudată a flăcării violet, lansată în urmă cu o lună de Viorel Hrebenciuc, ar fi trebuit privită cu un dram de stupoare şi cu multă îngăduinţă. Şi atât! E inexplicabil de ce Mircea Geoană, care părea un om totuşi umblat prin lume, a ales să o readucă în discuţie.

Nu pot găsi niciun motiv cât de cât logic şi de bun-simţ pentru care s-a întâmplat altfel. Poate că omul e, pur şi simplu, şocat. Dacă e aşa şi se află în preajma lui cineva cu mintea limpede, ar trebui să-l sfătuiască să mai plece câteva zile întrun concediu de aerisire a creierului.

Altfel, situaţia devine din ce în ce mai ridicolă pentru el. Dar nu numai. Aproape cinci milioane de oameni, adică mare parte dintre aceia care l-au votat pe Mircea Geoană, trebuie că se simt teribil de stânjeniţi acum, mă gândesc. Sau poate că nu.

Poate că episodul flăcării violet e doar un duş rece în ceafa naivilor. Oare nu în România sunt pline ziarele de anunţuri făcute de zeci, sute de vrăjitoare? Oare nu e România ţara Mamei Omida? Obişnuim să vorbim doct despre clasa politică, despre modernizarea statului. Facem studii. Salvăm planeta. Câteodată, vorbim despre mentalităţi. Despre babe care-şi s