Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebeluşul ars în incubator este foarte bine

Publicat in Jurnalul, marți 19 ianuarie 2010 ·

Starea bebeluşului care a suferit arsuri după ce a fost uitat în incubator la Maternitatea Bucur este foarte bună şi va fi externat când vremea se va mai ameliora, a declarat ieri medicul Dan Enescu, mangerul Spitalului "Grigore Alexandrescu". Copilul cântăreşte aproape 5 kilograme la două luni de la naştere. "Copilul a recuperat foarte bine după operaţia de transplant, încât nu a fost nevoie să mai facem alte intervenţii", a spus chirurgul.

"Nu putem să îl externăm pe o astfel de vreme. Doar din cauza condiţiilor rmeteo nefavorabile îl mai ţinem în spital, pentru că, în rest, el este foarte bine", a subliniat Dan Enescu.

Alexandru s-a născut la 11 noiembrie, la Maternitatea Bucur şi a fost operat prima dată la 16 noiembrie, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", pentru arsură extensivă profundă. Medicii de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" i-au făcut atunci transplant de piele, înlăturând 18% din suprafaţa carbonizată când a fost uitat în incubator. Familia copilului a dat-o în judecată pe asistenta care a uitat copilul în incubator, dar şi spitalul, cerând daune de un milion de euro.

Starea bebeluşului care a suferit arsuri după ce a fost uitat în incubator la Maternitatea Bucur este foarte bună şi va fi externat când vremea se va mai ameliora, a declarat ieri medicul Dan Enescu, mangerul Spitalului "Grigore Alexandrescu". Copilul cântăreşte aproape 5 kilograme la două luni de la naştere. "Copilul a recuperat foarte bine după operaţia de transplant, încât nu a fost nevoie să mai facem alte intervenţii", a spus chirurgul.

"Nu putem să îl externăm pe o astfel de vreme. Doar din cauza condiţiilor rmeteo nefavorabile îl mai ţinem în spital, pentru că, în rest, el este foarte bine", a subliniat Dan Enescu.

Alexandru s-a născut la 11 noiembrie, la Maternitatea Bucur şi a fost operat prima dată la 16 noiembrie, la Spitalul "Grigore Alexand

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 5 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 5 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 4 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 2 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Cod galben de ceaţă densă în judeţul Timiş. Vizibilitate sub 50 de metri în unele zone

Mediafax acum 3 ore
Meteorologii avertizează că în această noapte, între orele 23.00 şi 5.00, întreaga zonă joasă a judeţului Timiş va fi afectată de ceaţă densă. Fenomenul va reduce vizibilitatea local sub 200 de metri. În unele zone izolate, chiar sub 50 de metri.

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 5 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°