Pe la zece ani, bunicul meu, un bunic clasic, imi repetea ritualic povestea lui Iancu Jianu, pe care l-ar fi cunoscut chipurile. Povestile de gen ii atrasesera porecla ”Haiducul”. Istoric vorbind, bunicul nu avea cum sa-l fi cunoscut pe Iancu Jianu , cu atat mai putin sa-i si pregateasca armele. Totusi, un sambure de adevar exista in povestile lui : era vorba de vechiul statut al haiducilor. Iancu Jianu a fost un comandat de gasti haiducesti (supraestimate ca numar) care pe langa stapanirea locala a atacat de multe ori si ostile turcesti. A sfarsit la randul lui ca un boier minor. Povestea lui nu este unica : Anghel Panait (Saptecai) , dupa niscaiva violuri si atacuri asupra boierilor a sfarsit casatorit cu o bogatasa si otravit intr-un final de aceasta. Andri Popa, dupa o istorie de vandut foste sclave ale turcilor se retrage la randu-i spre o viata mai linistita, sau cel putin ferita. O masa a haiducilor a intrat intr-adevar in randul pandurilor lui Tudor, unul dintre motivele pentru care disciplina era principala grija a ”revolutionarului”. De-aici am putea deduce ca haiducia era mai degraba o boala a tineretii, o revolta a unor tineri cu un viitor rapit de diverse interese politice. Ipoteza a fost lansata cu ani in urma de oameni cu mai multe competente decat subsemnatul. Romanii sunt insa mult prea entuziasti in ceea ce priveste fenomenul asta , fie datorita filmelor ultra cosmetizate (Dinu Cocea & Co) fie datorita unei istorii greu de verificat. Wikipedia in limba romana are un articol pe tema scris de un pasionat, articol deschis cu : ”Haiducii sunt prezenţi în toate ţările din Balcani ca luptători pentru dreptate, împotriva boierilor locali şi ai străinilor asupritori. Trecuţi sub tăcere de manualele din epoca regilor, consideraţi elemente care provoacă dezordine, priviţi cu circumspecţie de comunişti, pe de o parte consideraţi bunicii luptei de clasă, pe d