Mă întreba de curând cineva dacă merită văzut “Poliţist, adjectiv”, dacă nu cumva e prea static. Nu mă pricep la cinematografie, i-am spus. Da, e foarte static (Dragoş Bucur mănâncă foarte multă ciorbă şi stă foarte mult pe o stradă la filaj, pentru a ne băga în atmosferă), dar merită văzut. Oricum, o fi ştiut juriul ăla de la Cannes ceva, deşi nu realizez cum poate să înţeleagă atmosfera de Vaslui. Poate tocmai de-aia, li se pare exotică…
În orice caz, personajul despre care vreau să vă vorbesc acum este comandantul de poliţie, interpretat de unul dintre cei mai buni actori ai perioadei actuale, Vlad Ivanov (tot domnu’ Bebe îmi vine să-i spun, după 4,3,2). Pentru cine nu cunoaşte subiectul filmului, poliţistul jucat de Dragoş Bucur nu vrea să îl aresteze pe un puşti care consumă marijuana, să îi distrugă viaţa, pentru că a ajuns la concluzia că nu ar trebui incriminat consumul, iar legea se va schimba în curând în acest sens, ca în ţările din vest. Comandantul îi explică, cu DEX-ul în faţă, care este datoria unui poliţist: aceea de a aplica legea actuală a statului (nu legea morală). Ba, mai mult, îi dă posibilitatea de a alege dacă participă sau nu la flagrantul ce urma să le fie organizat puştilor fumători de marijuana.
Fireşte, comandantul ar trebui să reprezinte autorităţile lipsite de flexibilitate şi de capacitatea de a judeca moral, nu strict legal, un caz. Dar, în cazul de faţă, comandantul se străduieşte să îl determine pe poliţist să accepte rolul său în societate încercând să îi aducă argumente. Fie ele şi din DEX. Nu îi spune poliţistului “Participi la flagrant pentru că aşa îţi ordon eu”…Am avut parte de situaţii mult mai frustrante, din cauza unor şefi.
O să râdeţi, nici măcar nu e vorba de şefii din perioada în care lucram într-un sistem militar. Ci la ziar, la “Cotidianul”. Am vrut să scriu la un moment dat despre vizita lui Putin
